filmul "coroana româniei", proiecție specială la cineplexx. s-au împlinit 425 de ani de la bătălia de la șelimbăr (video foto)

Vineri, 18 octombrie, a avut loc un prim eveniment dedicat comemorării celor 425 de ani de la Bătălia de la Șelimbăr.

filmul "coroana româniei", proiecție specială la cineplexx. s-au împlinit 425 de ani de la bătălia de la șelimbăr (video foto)
video
play-sharp-fill

Cu această ocazie, elevii și cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” din Șelimbăr, alături de părinți și membri ai comunității locale, au participat la proiecția filmului Coroana României, regizat de jurnalistul George Grigoriu. Evenimentul a avut un scop educativ, oferind tinerilor o lecție de istorie despre momentele cruciale din trecutul țării, dar și despre evenimentele marcante de pe plan local.

filmul "coroana româniei", proiecție specială la cineplexx. s-au împlinit 425 de ani de la bătălia de la șelimbăr (video foto)

Într-o atmosferă de sărbătoare unde au participat și autorități locale, copiii invitați au susținut un moment muzical format din cântece patriotice, fiind invitați ulterior în sala de cinema, acolo unde au putut urmări documentarul, pentru ca mai apoi să discute în mod direct cu realizatorii filmului.

filmul "coroana româniei", proiecție specială la cineplexx. s-au împlinit 425 de ani de la bătălia de la șelimbăr (video foto)

„Singurul mod prin care putem ține vie această flacără a istoriei este să o amintim”

Regizorul și jurnalistul George Grigoriu, prezent la eveniment, a povestit despre succesul filmului în marile orașe europene, menționând importanța transmiterii acestei moșteniri istorice atât românilor din țară, cât și celor din diaspora: „Am avut săli pline în diaspora, oameni care veneau de la distanțe mari pentru a-și regăsi rădăcinile și pentru a vedea un film despre povestea lor.”

Regizorul filmului a continuat prin a aduce în prim-plan importanța istorică a bătăliei, dar și modul în care filmul contribuie la păstrarea vie a amintirilor legate de trecutul nostru. „Este, de fapt, momentul care deschide pe undeva drumul pe care Mihai Viteazul îl asumă pentru noi, pentru ca ulterior să realizeze Marea Unire. Timpul a trecut, rămâne o extraordinară lecție de istorie, dar ceea ce e important pentru noi astăzi este să nu uităm acel moment. Și singurul mod prin care putem ține vie această flacără a istoriei noastre este să o amintim, așa cum o făceau odinioară strămoșii noștri în versuri, în cântece, în balade. Ei bine, noi avem astăzi alte posibilități. Noi putem să facem filme” a declarat acesta.

filmul "coroana româniei", proiecție specială la cineplexx. s-au împlinit 425 de ani de la bătălia de la șelimbăr (video foto)

filmul "coroana româniei", proiecție specială la cineplexx. s-au împlinit 425 de ani de la bătălia de la șelimbăr (video foto)

Marius Grecu, primarul comunei Șelimbăr a evidențiat de asemenea nevoia de cunoaștere a istoriei locale, mai ales de către cei mici: „Trebuie să le punem bazele copiilor noștri, să își cunoască istoria, să își cunoască trecutul pentru un viitor pe care ei și-l vor crea. Ne bucurăm foarte mult că îl avem în mijlocul nostru pe domnul regizor Grigoriu și această lecție de istorie la care el a muncit foarte, foarte mult, să putem trage și noi învățăminte și să fie o bază de pornire pentru copiii noștri” a declarat acesta.

filmul "coroana româniei", proiecție specială la cineplexx. s-au împlinit 425 de ani de la bătălia de la șelimbăr (video foto)

Colaborare cu istorici renumiți

Filmările au durat patru ani, perioadă în care regizorul a colaborat cu istorici renumiți precum Ioan-Aurel Pop și Răzvan Teodorescu. Acesta explorează regalitatea românească și voievozii purtători de coroană, fiind inspirat din textele istorice vechi.

Proiecția filmului a adus un omagiu simbolic bătăliei de la Șelimbăr, un moment definitoriu în istoria României, marcând începutul drumului către unirea provinciilor românești.

Ultima oră