S-a deschis Olivia’s Trattoria – cel mai nou restaurant din Sibiu

Sibiul a adăugat recent un nou restaurant pe harta locurilor atractive de luat masa în oraș. În urmă cu mai puțin de două săptămâni s-a deschis Olivia’s Trattoria, un restaurant modern cu o ambianță caldă și primitoare, ce propune un meniu cu puternice accente mediteraneene. Restaurantul se află în zona de vest a Sibiului, în incinta Zacaria Retail Center, fiind dezvoltat și operat de grupul Zacaria.

S-a deschis Olivia’s Trattoria – cel mai nou restaurant din Sibiu

Deși Sibiul nu a dus lipsă în ultimul timp de apariții noi în materie de restaurante, foarte puțini investitori s-au concentrat pe zona de centru-vest a orașului. Asta până când Zacaria a inaugurat primul său restaurant din portofoliu pe Șoseaua Alba Iulia, 77A. Situat pe traseul multor zeci de mii de sibieni care parcurg zilnic traseul către zona de vest, Olivia’s Trattoria a devenit o variantă excelentă atât pentru prânz, cât și pentru cină. Atmosfera relaxantă, cafeaua de specialitate, meniul variat, vinurile bune, locul primitor și, nu mai puțin important, parcarea generoasă, fac din Olivia’s Trattoria o variantă obligatoriu de încercat.

“Grupul Alf Mizzi & Sons, din care facem parte, are o experiență extrem de bogată în industria ospitalității, operând peste 20 de restaurante în Malta, sub 5 concepte diferite, inclusiv unul ce figurează în ghidul Michelin. Așadar, după ce am decis să diversificăm aria de business-uri în care suntem implicați, a fost foarte natural să ne orientăm către horeca, așa că am gândit un nou concept, cu rețete testate și perfectate de-a lungul multor ani, care să aibă toate șansele de reușită pe piața din România, începând din Sibiu”, a declarat Jonathan Scifo Diamantino, CEO Zacaria.

S-a deschis Olivia’s Trattoria – cel mai nou restaurant din Sibiu

Olivia’s Trattoria este un restaurant modern, călduros, cu un design creat de echipe de specialiști în domeniu, dar la care echipa Zacaria a adăugat un strop de suflet și foarte multă creativitate și energie. Locația propune 150 de locuri la interior și pe terasă închisă și încălzită, astfel că este o variantă suficient de încăpătoare, chiar și pentru weekendurile aglomerate când masa în oraș a devenit un obicei pentru mulți sibieni.

Dacă aruncăm o privire în meniu, regăsim o varietate de preparate cu influențe mediteraneene, nelipsind Bouillabaisse-ul, o delicioasă supă cremă de fructe de mare în sos de roșii, scoicile în sos de vin alb sau pizza și panuozzo după rețete tradiționale italienești perfectate în ani de experiență în Malta. Cu toate acestea, meniul nu este exclusiv mediteranean, existând variante atât pentru pofticioși – coaste de vite în sos gătite lent, cât și pentru vegani – bol cu avocado, năut și cartof dulce. Așadar, printre startere, salate, supe creme, preparate din pește, paste, risotto, burgeri și pizza, suntem siguri că există un preparat pentru poftele tuturor. Chiar și pentru cei care caută un dulce bun pentru desert.

  • S-a deschis Olivia’s Trattoria – cel mai nou restaurant din Sibiu
  • S-a deschis Olivia’s Trattoria – cel mai nou restaurant din Sibiu
  • S-a deschis Olivia’s Trattoria – cel mai nou restaurant din Sibiu

“După prima săptămână am primit aprecieri de la persoane care ne-au spus că Bouillabaisse-ul mâncat la noi a fost mai bun ca în Franța, sau că pizza se încadrează fără emoții în categoria <<cea mai bună din Sibiu>> sau la fel de bună ca în Italia. Suntem conștienți că gusturile sunt subiective, însă ne bucură nespus că acest concept nou a fost primit extrem de bine de sibieni și nu doar de aceștia, având printre clienți și mulți turiști care ne-au trecut pragul în primele zile. Am avut chiar o surpriză plăcută când, cu o zi înaintea inaugurării, doi cetățeni germani au ținut morțiș să ia masa la noi, găsind restaurantul la o căutare pe google imediat după ce zborul lor a fost anunțat cu o întârziere numai potrivită pentru un prânz delicios. N-am putut să-i refuzăm, așa că ei ne-au fost primii clienți”, a adăugat Marius Moga, Director Marketing și Vânzări Zacaria.

Restaurantul este deschis în fiecare zi, având program între orele 11:00 și 23:00 de luni până joi și între 10:00 și 23:00 de vineri până duminică. Rezervările și comenzile cu ridicare se pot face în aceleași intervale la numărul de telefon 0735 006 600, iar meniul și alte informații utile pot fi regăsite pe site-ul www.olivias.ro.

  • S-a deschis Olivia’s Trattoria – cel mai nou restaurant din Sibiu
  • S-a deschis Olivia’s Trattoria – cel mai nou restaurant din Sibiu
  • S-a deschis Olivia’s Trattoria – cel mai nou restaurant din Sibiu
  • S-a deschis Olivia’s Trattoria – cel mai nou restaurant din Sibiu

Ultima oră