Marți, 15 octombrie, Consiliul Județean Sibiu a inaugurat două căsuțe de tip familial pe Drumul Ocnei, nr. 2A, în care vor fi mutați copiii de la Centrul de Plasament „Prichindelul”, de pe Strada Bastionului.
Acestea au fost construite în cadrul proiectului denumit „Asigurarea unui climat familial pentru copiii din Centrul de Plasament pentru copilul cu dizabilități ‘Prichindelul’ – Sibiu”, iar cele două imobile sunt parte dintr-un demers mai amplu de a asigura un mediu mai apropiat de cel familial pentru copiii cu dizabilități, facilitând integrarea acestora în societate și oferindu-le condiții de viață mai bune. Valoarea investiției se ridică la aproape 5 milioane de lei.
Dotări benefice pentru copiii cu dizabilități
Aceste căsuțe au fost dotate și amenajate astfel încât să răspundă nevoilor specifice ale copiilor, fiind prevăzute cu facilități adaptate pentru a le oferi un confort optim, dintre care 4 dormitoare mobilate, televizoare, bucătărie cu spațiu de servire a mesei, cameră pentru vizitele din partea familiei, vestiare pentru angajați, izolator pentru copiii care au o afecțiune contagioasă, cabinet medical și cabinet specialiști (asistent social, psiholog, educator, asistent medical), grupuri sanitare, distincte, pentru beneficiari și pentru personal, băi accesibilizate pentru copii cu dizabilități, lift, spațiu de joacă și chiar o hartă tactilă la intrarea în clădire.
Proiectul face parte din strategia Consiliului Județean Sibiu de a închide instituțiile clasice de plasament și de a le înlocui cu locuințe de tip familial, în concordanță cu normele europene și bunele practici în domeniu.
„Reprezintă nu doar o investiție în infrastructură, ci și o investiție în viitorul și bunăstarea unor copii care merită șanse la o viață demnă și fericită. La fel ca toți ceilalți copii, aceste case, construite cu grijă și echipate cu toate facilitățile necesare, sunt parte din această viziune mai amplă pe care Consiliul Județean și D.g.a.s.p.c. și-au asumat-o și pentru care muncesc cot la cot împreună de mai bine de 3 ani. Proiectul Iris și Călin este un exemplu de cum putem transforma viața acestor copii vulnerabili prin îmbunătățirea condițiilor de trai, dar și prin sprijinul social și psihologic oferit aici” a declarat Vlad Vasiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Sibiu.
„Specialiștii din DGASPC, managerii de caz, psihologii, educatorii, toată lumea lucrează în echipă pentru a pregăti copiii să înceapă o nouă etapă în viața familială. Adică ei vor fi aduși în vizită, își vor alege camerele, vor urma să fie informați cu privire la punctele de interes din împrejurimi” a completat Liliana Agârbiceanu, director general al DGASPC Sibiu.