accident pe strada bâlea. o femeie a fost rănită (foto)

O femeie a ajuns marți dimineața la spital în urma unui accident rutier produs pe strada Bâlea din municipiul Sibiu. 

accident pe strada bâlea. o femeie a fost rănită (foto)

Update

Accidentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza nepăstrării distanței de siguranță.

„Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit faptul că, cel mai probabil pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers, 3 autoturisme au fost implicate într-o coliziune în lanț, față – spate. Cele 3 mașini erau conduse de către o sibiancă în vârstă de 22 de ani și doi bărbați în vârstă de 60 de ani (din Șelimbăr), respectiv 45 de ani, sibian. În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a conducătoarei auto”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii rutieri.

Știrea inițială

Evenimentul a avut loc pe strada Bâlea în zona unei treceri de pietoni. Trei mașini au fost implicate în accident.

accident pe strada bâlea. o femeie a fost rănită (foto)

La fața locului au intervenit echipaje de poliție și ambulanță.

„SAJ SIBIU a intervenit cu un echipaj de tip B în Sibiu pe strada Bâlea, la o tamponare produsa între două autoturisme. În urma evenimentului, echipajul SAJ a acordat asistență medicală unei femei de 22 de ani, care a suferit un traumatism de coloană cervicală și lombară”, spun reprezentanții SAJ Sibiu.

accident pe strada bâlea. o femeie a fost rănită (foto)

Tânăra a fost transportată la UPU Sibiu în stare stabilă.

Ultima oră