El Día de los Muertos – Ziua Morților este sărbătorită în Mexic pe 1 și 2 noiembrie în fiecare an. Această sărbătoare marchează întoarcerea temporară pe pământ a celor dragi decedați. Din 2003, se află pe lista patrimoniului cultural imaterial al umanității stabilită de UNESCO. Ea dă naștere unor celebrări publice pline de culoare și festivism, dar și unor momente de meditație intimă: fiecare locuință include un altar decorat cu ofrande și se face o cărare din petale de flori de cempasúchil pentru a reprezenta drumul pe care sufletele trebuie să îl parcurgă pentru a ajunge la altar.
Pe 1 noiembrie, Ziua Tuturor Sfinților este sărbătorită în conformitate cu tradiția catolică. La această dată, sunt amintiți toți cei care au murit fără a fi binecuvântați și sfinți, precum și cei care au murit la o vârstă fragedă, cum ar fi copiii. În conformitate cu religia catolică, în Ziua credincioșilor plecați, 2 noiembrie, se rostește o rugăciune pentru cei care nu au intrat în paradis. În Mexic, tradițiile acestei sărbători includ vizitarea celor dragi dispăruți în cimitire și pregătirea unor altare cu mâncare, lumânări, tămâie, fotografii și flori pentru a-i aminti. Doar în aceste zile sufletele celor dragi se pot întoarce din viața de apoi pentru a fi aproape de cei dragi.
Sărbătorile asociate cu Dia de los Muertos își au originea în cultura pre-creștină. În timp ce oamenii tind să aibă sentimente puternice față de sărbătorile cu rădăcini precreștine, ar trebui să luăm în considerare rădăcinile precreștine ale multor sărbători și practici catolice, pe care primii creștini le-au transformat în expresii ale credinței catolice. Atât practicile catolice, cât și cele precreștine își au adesea originea în referințe la ordinea cosmologică, la schimbarea anotimpurilor, la recoltă, la schimbările zilnice ale luminii naturale sau la calendarele solar și lunar.
Majoritatea istoricilor cred că obiceiurile din Dia de los Muertos își au originea în cultura aztecă. Cu toate acestea, se crede că Mexicul a adoptat aceste obiceiuri pentru a-și promova identitatea națională unică, spre deosebire de cea a Spaniei. Desigur, semnificația Dia de los Muertos în cultura aztecă nu face parte din doctrina creștină cu privire la învierea morților. Chiar nu se identifică cu semnificația sa precreștină, sărbătorirea Zilei Morților poate risca o formă de sincretism, o confuzie a elementelor spirituale și culturale care duce la eroare. Se vorbește însă despre îngrijorarea că evenimentul ar reduce religia la superstiție, ar denatura natura spirituală.
Unii cred că sărbătoarea își are originea la azteci, ulterior fiind creștinată și mutată pentru a coincide cu Zilele Tuturor Sufletelor și Tuturor Sfinților. Alții resping această teorie și plasează originile sale în Europa medievală. În ambele cazuri, catolicii au sărbătorit de obicei această sărbătoare luând mese în familie la mormintele celor dragi, decorând altarele de rugăciune din casele lor cu fotografii ale familiei decedate și luând mese comune cu vecinii, prietenii și familia. Esența celebrării catolice a acestei sărbători a fost accentul pus pe comuniunea sfinților, pe faptul că toți suntem încă legați unii de alții atât în această lume, cât și în cea viitoare.
O altă activitate populară este vopsirea fețelor pentru a arăta ca niște cranii, dar este important să rețineți că semnificația din spatele acestei activități nu este aceeași cu cea de Halloween. De Halloween, un craniu trebuie să fie înfiorător, înspăimântător sau amuzant. Pentru Día de los Muertos, acesta este de fapt considerat reverențios. O parte din această tradiție provine din imaginea La Catrina, care are o lungă istorie de utilizare în satiră, comentarii sociale și imagini culturale.
Principalul motiv, însă, este că Día de los Muertos este menită să îmbrățișeze moartea ca parte a ciclului vieții și ca ceva de care nu trebuie să ne temem. Moartea este îmbrățișată aproape ca orice altă etapă importantă din viață. Pictura pe față a craniului este văzută ca o normalizare a morții și se află în opoziție totală cu temele Halloween-ului.
Atât timp cât elementele sărbătoririi Día de los Muertos nu contrazic credința noastră sau nu estompează elementele esențiale ale credinței noastre, nu este nimic în neregulă dacă catolicii o sărbătoresc.
De cele mai multe ori, oamenii care sărbătoresc Día de los Muertos nu îi atribuie nicio semnificație religioasă. În schimb, o văd ca pe o zi de veselie, amintire și recunoaștere a rădăcinilor culturale. În acest sens, nu este probabil nimic amenințător pentru credința noastră catolică. Cu toate acestea, catolicii au convingeri diferite cu privire la celebrarea sărbătorilor cu origini precreștine. Unii oameni cred cu tărie că catolicii trebuie să considere aceste practici drept idolatre și, prin urmare, păcătoase. Alții cred că se pot transforma aceste practici și le pot elibera de elementele străine de credința creștină.
Mexico City, Zocalo – municipalitatea invită fiecare regiune a țării să expună în piața centrală propriile tradiții legate de Dia de los Muertos – Catrine uriașe, viu colorate, altare dedicate personalităților fiecărei zone, decorate cu mii de flori și simboluri specifice. Localnicii și turiștii deopotrivă se fotografiază aici, participă la evenimente și așteaptă cu nerăbdare să se lase seara, când mii de luminițe scot în evidență alte detalii înaintea spectacolului de artificii.
Cei plecați sunt așteptați cu bucurie să revină la cei dragi – una din tradițiile specifice este pregătirea de diverse dulciuri făcute din migdale, lichior, marțipan, semințe de dovleac, ciocolată, diverse fructe, miere și dovleac zaharisit – toate au rolul de a îndulci „viețile” celor morți. Cofetăriile se întrec în oferte care mai de care mai umoristice cu dulciuri in formă de schelete și cranii.
Cimitirele sunt pregătite de toți membrii familiilor. Totul trebuie sa fie gata, proaspăt așezat când sosesc morții. Buchete imense de crăițe, tămâie, lumânări, dar și „covoare” de nisip colorat cu scene religioase decorează mormintele. Familia se așază pe scaune în jurul mormântului. Se spun rugăciuni și întâmplări amuzante din viața celor plecați, se cântă, chiar se servește câte un păhărel, pentru a ajuta sufletele celor dragi să revină alături de ei. Fiecare mormânt devine un cămin, o poveste a fiecărei familii. Cimitirul, în lumina lumânărilor, devine un murmur vesel, liniștit și cald, cu toții cei prezenți se bucură de vizita celor dragi.
La sfârșitul secolului XIX, în Guanajuato s-a impus o taxă pentru „păstrarea” morților în cimitir. Când familiile nu își permiteau sa plătească, morții erau dezgropați – și erau păstrați într-o clădire alăturată. Așa s-a descoperit că majoritatea erau mumificați natural – se pare ca în zonă este un climat care a facilitat acest lucru. Angajații cimitirului au început să perceapă o taxă de vizitare celor care doreau sa vadă mumiile. Încet, încet s-a născut ideea unui muzeu. El Museo de las Momias s-a deschis in 1969. „Exponatele” au povești de viață interesante – de la un fetus al unei femei însărcinate moarte de holeră, până la diverse cazuri care au expresii faciale terifiante astfel că se crede că au fost îngropate de vii – și se pare că au călătorit în această variantă, pe la diverse expoziții prin lume, mai mult decât au făcut-o în viață.
„În Mexic, pe parcursul sărbătorii Dia de los Muertos, frica de moarte devine subiect de încântare și de spontaneitate a expresiei artei și culturii populare, de vreme ce craniile și scheletele sunt parodii esențiale ale vieții, dar și subiect de critică socială” – antropolog Ruth D. Lechuga. La Calavera Catrina (craniul feminin) – publicat într-o satiră în 1913 sub semnătura litografului José Guadalupe Posada, și promovat de Diego Rivera ca emblemă a culturii mexicane – este astăzi un costum popular în timpul sărbătorii, în rochii elegante negre, albe sau în culori puternice, asortat de accesorii și machiaj profesionist, dar acoperă și alte arii artistice – alături de grafică, pictură, măști sculptate în lemn, figurine de lut sau ceramică barro negro, precum și personaj în serii animate, video și clipuri muzicale.
Seara, în Oaxaca, are loc pe strada principală o Comparsa, un carnaval deosebit de colorat – costume variate – tradiționale, populare, dar și fantastice, muzică și dansuri tradiționale, fanfară –încărcat de simboluri specifice ale Dia de los Muertos – care celebrează deopotrivă viața și amintirea celor plecați, care au rămas în inimile celor dragi.
Un altar al morților este alcătuit dintr-o mare varietate de obiecte, unele tradiționale și altele personale defunctului. Printre elementele necesare se numără lumânări, tămâie, sare, cranii dulci – produs de patiserie – pan de muerto, papel picado și flori. În plus, obiecte personale, alimente savurate în viață, lichior sau chiar o jucărie sau bomboane dacă este vorba despre un copil.
………………………………………
Fotograful Marian Plaino
S-a născut în Bucureşti, pe 19.06.1974.
A absolvit Facultatea de Matematică, Universitatea Bucureşti în 1997.
Între 1998 şi 2003 a fost profesor de matematică, clasele V-VIII, la Şcoala Generală nr 78, Bucureşti.
În 2003 – inspirat de călătoriile cu trenul prin Europa şi de suvenirurile descoperite în muzeele europene – a înfiinţat alături de soţia lui, Iulia, un atelier de producţie suveniruri, Gorgona Design – pornind de la fotografiile făcute prin ţară. Au participat cu câteva produse la târguri de meşteri şi artişti populari organizate de Muzeul Naţional al Satului “Dimitrie Gusti” şi Muzeul Ţăranului Român, apoi treptat, au creat şi dezvoltat foarte multe suveniruri şi au format o echipă în jurul lor. În prezent atelierul produce produse personalizate pentru mai mult de 150 de muzee din toată ţara.
În timpul studiilor universitare a făcut cursul de “Tehnică şi artă foto-video a reportajului” organizat de Casa de Cultură a Studenţilor “Grigore Preoteasa”, profesor Emilian Urse.
Între 1998-2003 a făcut fotografie de eveniment. A colaborat cu revistele „Munţii Carpaţi” şi „Vacanţe şi călătorii”.
Între 2003 şi 2013 şi-a dedicat timpul activităţii creative din atelier, dar şi celei de voluntariat organizând şi participând în excursii, tabere internaţionale de cercetaşi, dar şi în foarte multe programe educative în cadrul AGGR cu grupul de ghizi cercetaşi – format din foştii săi elevi (al căror diriginte sau profesor de matematică fusese anterior). În toată această perioadă s-a încăpățânat să folosească aparatul foto clasic pe film şi în paralel s-a autoeducat în prelucrarea şi editarea foto în Photoshop. Deşi avea din 2006 primul aparat foto digital, abia în 2013 s-a reapucat mai serios de fotografie.
Între 1997 – 2024 a obţinut peste 650 de medalii şi menţiuni la concursuri naţionale şi internaţionale în peste 70 de ţări, de 11 ori „Best Author”. A jurizat 10 concursuri internaționale.
A obținut următoarele titluri EFIAP Silver – Federaţia Internaţională de Artă Fotografică; C***MoL – Master of Light; E.AAFR – Asociaţia Artiştilor Fotografi din România, GPU crown 3 – Global Photographic Union.
