ofertă din sua pentru un jucător de la fc hermannstadt

Mijlocașul stânga de la FC Hermannstadt, Ianis Stoica (21 ani) este dorit în iarnă de Real Salt Lake, echipă din prima ligă a SUA. 

ofertă din sua pentru un jucător de la fc hermannstadt

Internaționalul de tineret Ianis Stoica este sub lupa americanilor de la Real Salt Lake, care joacă în Major League Soccer, primul eșalon din SUA. Conform Fanatik, gruparea americană dorește să îl transfere definitiv pe fotbalist încă din această iarnă.

Sibienii i-au fixat prețul jucătorului și solicită suma de 1.300.000 de euro, plus procente dintr-un eventual viitor transfer. 1.300.000 de euro este și cota atacantului crescut de FCSB  pe siteul de specialitate transfermarkt.com.

Ianis joacă la Sibiu din februarie 2024, când a semnat pentru 3 ani din postura de jucător liber de contract, având un salariu de 9500 euro. Internaționalul de tineret s-a adaptat rapid și  în 29 de meciuri a marcat 7 goluri și a reușit 3 pase decisive.

CITEȘTE ȘI: Egal în amicalul dintre FC Hermannstadt și CSC Șelimbăr

În vară, mijlocașul stânga a fost dorit și de CSKA Sofia, care îi oferea un salariu triplu față de cel avut la Sibiu, dar jucătorul a refuzat să meargă în Bulgaria.

Crescut la Academia FCSB, Ianis Stoica a fost trimis împrumut de roș-albaștri la Dunărea Călărași, Petrolul Ploiești, Metaloglobus București, CSM Slatina și Universitatea Cluj.

ofertă din sua pentru un jucător de la fc hermannstadt

 

Ultima oră