Tânăr lovit cu un par în cap la Avrig. Agresorul i-a distrus și mașina cu un topor
FOTO arhivă

Reținut pentru violență în Avrig.

Un bărbat în vârstă de 35 de ani din Avrig a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru infracțiuni de lovire și distrugere.

Tânăr lovit cu un par în cap la Avrig. Agresorul i-a distrus și mașina cu un topor

Incidentul a avut loc pe 9 octombrie, când poliția a fost alertată de o femeie care a declarat că fiul său, în vârstă de 19 ani, este agresat fizic de către bărbatul reținut.

Conform anchetei, conflictul spontan, generat de neînțelegeri familiale, a escaladat în violență, iar tânărul a suferit leziuni la cap, fiind transportat la Unitatea de Primiri Urgențe Sibiu pentru îngrijiri medicale.

După agresiune, bărbatul de 35 de ani a distrus geamurile mașinii victimei cu un topor.

Poliția continuă cercetările, iar bărbatul urmează să fie prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă.

Ultima oră