În aceste zile, la Muzeul Național Brukenthal a fost adusă de la Sinaia, o lucrare realizată de artistul Gustav Klimt.
Este a treia lucrare Klimt care ajunge în laboratorul de restaurare pictură al Muzeului Național Brukenthal. Început în anul 2023, proiectul urmărește restaurarea tuturor lucrărilor lui Gustav Klimt de la Castelul Peleș. În cursul anului 2023 au fost restaurate la Sibiu lucrările Primăvara și Vara iar anul acesta va fi restaurată una dintre cele mai mari lucrări. Având o dimensiune de 520 cm x 50 cm, lucrarea a fost concepută ca o componentă a ansamblului „Muze, măști, alegorii și embleme”. În prim plan este redat un personaj feminin alegoric, seminud, parțial acoperit cu un voal. Tânăra este flancată de două medalioane în care sunt redate Therpsichore – muza poeziei epice iar în dreapta Thalia – muza teatrului.
Lucrarea va fi restaurată de experții restauratori Ioan Muntean și Ilie Mitrea din cadrul Muzeului Național Brukenthal. Fondurile necesare restaurării lucrării sunt suportate de Ministerul Culturii.
„Este o continuare, firească, a unui proiect de restaurare derulat cu Muzeul Național Peleș. În urma relației de prietenie și colaborare cu dl. Dr. Narcis Dorin Ion, managerului Muzeului Național Peleș am început acest amplu proiect. În anul 2023 am restaurat 3 lucrări: două lucrări de Klimt și o lucrare importantă de Theodor Aman. Anul acesta vom restaura cea mai mare lucrare Klimt din Castelul Peleș, lucrare ce are peste 5 m lungime. Este o lucrare decorativă, semnată si datată 1884, așa cum este menționat. Mulțumesc colegilor mei, restauratorii Ioan Muntean și Ilie Mitrea și domnului director adjunct Mircea Hortopan și colegilor de la Peleș pentru o colaborare exemplară” a declarat Alexandru Constantin Chituță.
Ioan Muntean, expert restaurator la Muzeul Național Brukenthal a declarat: „Lucrarea adusă acum în laboratorul Muzeului este asemănătoare cu cele două lucrări restaurate anul trecut fiind executată în tehnica ulei pe pânză iar starea ei de conservare este asemănătoare. Într-o primă fază de lucru, am făcut o deplasare la Muzeul Naţional Peleş şi au demontat pictura care era prinsă pe perete, direct cu ajutorul unor cuie metalice, fapt ce a determinat ample deformări ale suportului. După ce pictura a ajuns în laborator, vom realiza o serie de analize fizice cu ajutorul razelor X, precum şi analize chimice XRF prin care identificăm pigmenţii folosiţi de pictor în realizarea lucrărilor. În etapa următoare restauratorii muzeului urmează să efectueze operaţiuni specifice de: redare a planeităţii suportului textil; operaţiuni de consolidare a marginilor suportului textil prin aplicarea de benzi de pânză cu gren similar cu cel original, aceste benzi vor ajuta la fixarea picturii pe şasiul de lemn; confecţionarea unui şasiu profesional care să poată fi tensionat ulterior; operaţiuni de curăţare a stratului de culoare original, aceasta este o etapă deosebit de importantă şi care trebuie efectuată cu maximă atenţie pentru ca stratul de culoare original să nu fie pus în pericol; operaţiuni de chituire şi şlefuire; integrare cromatică a zonelor cu lacune stratigrafice ce au fost chituite şi vernisarea finală a lucrării”.
Castelul Peleş se constituie în cel mai important depozitar din România al creaţiei lui Gustav Klimt în cadrul atelierului Künstler-Compagnie. Lucrările au fost realizate în intervalul 1883-1886, la comanda Regelui Carol I de către tinerii pictori vienezi Gustav Klimt, Ernst Klimt şi Franz Matsch. Künstler-Compagnie a fost un atelier de pictură, activ între anii 1879-1892, satisfăcând comenzi de decoraţie a unor edificii private şi publice, pe tot cuprinsul Imperiului Austro-ungar şi în afara graniţelor lui. La cinci ani de la fondarea acestuia, în anul 1883, cei trei artişti primesc prima mare comandă. Lucrarea consta în ilustrarea a trei programe tematice, destinate decorării reşedinţei de la Sinaia, a regelui României. Tinerii pictori executaseră, între 1879-1883, alte două comenzi importante pentru marele şantier vienez Ringstrasse, în colaborare cu foştii lor profesori de la Kunstgewerbeschule. Începând cu anul 1886, compania va fi angajată pentru ample proiecte de decoraţie, Hermesvilla (proprietatea împărătesei Elisabeta de Habsburg) şi edificii monumentale de pe Ringstrasse, Burgtheater, Kunsthistorisches Museum etc.