Două licee din Sibiu primesc bani europeni ca să schimbe modalitatea de predare la clase. ”Vom face orele mai interactive”

Cinci școli din județul Sibiu au depus proiecte pentru a primi granturi pentru unitățile de învățământ pilot prin PNRR. Două școli din Sibiu au obținut peste 60 de puncte cu proiecte care urmăresc creșterea performanțelor.

Mai multe unități de învățământ și-au înscris proiecte pentru a primi granturi pentru unitățile de învățământ pilot, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Liceul Tehnologic „Independența Sibiu” și Colegiul Național „Octavian Goga” sunt școlile din Sibiu care au cel mai mare punctaj.

„Soluții inovative pentru creșterea performanțelor educaționale la Liceul Tehnologic Independența Sibiu” este proiectul care a obținut un punctaj de 92 de puncte, iar valoarea acestuia s-ar ridica la 200.000 de euro. „Constă în lecții interactive pentru toate disciplinele. Nu e vorba de dotare, ci de modelarea programelor școlare. Mai exact, vrem să le facem mai interactive și, poate mai apoi, să le brevetăm și să le dăm și în țară. Am făcut acest proiect pentru că noi suntem deja o școală pilot”, a declarat directorul școlii, Mirela Henea.

În cadrul aceluiași program, Colegiul „Octavian Goga” a primit un punctaj de 72 de puncte. Proiectul prevede „pilotarea descentralizării curriculare la nivel liceal și a educației juridice”.

Printre alte școli înscrise la programul de primire a granturilor se află Școala Gimnazială „Matei Basarab” din Turnu Roșu, cu proiectul „Învățăm pentru noi și pentru viitorul nostru”, un proiect care ar avea nevoie de un grant de 200.000 de euro. De asemenea, Școala Gimnazială Vurpăr a depus un proiect dedicat elevilor din ciclul primar. „Proiectul nostru se adresează mai mult ciclului primar și se concentrează pe partea de experiment. Leagă studiul de realitate și ne referim la activități de învățare pe baza realității prin experiment”, a spus directorul școlii, Mihaela Tomescu.

Școala Gimnazială „Ion Pop Reteganul” Orlat a depus, de asemenea, un proiect intitulat „Educație fără frontieră la Orlat”. Directorul școlii, Leon Bleche, spune că proiectul va fi depus din nou pentru că acum nu a strâns punctajul minim și mai are nevoie de îmbunătățiri pentru a putea fi finanțat. „Ne lipsesc câteva puncte. Proiectul a fost pentru elevii din clasele I-IV, componentă de pilotare și învățare și curriculum diferit, respectiv lecții cu clasa în natură, educație financiară. O să depun din nou proiectul la următoarea sesiune”, a spus directorul.

 

 

 

Ultima oră