S-a decis data la care încep lucrările pe autostrada Sibiu - Făgăraș
foto Economedia

Constructorul turc Makyol anunță demararea lucrărilor de pregătire pentru autostrada A13 Sibiu-Făgăraș, lotul 4, începând cu data de 7 octombrie 2024.

S-a decis data la care încep lucrările pe autostrada Sibiu - Făgăraș

Aceste lucrări vor include tarusarea, curățarea și eliminarea vegetației, îndepărtarea solului fertil, îndreptarea și nivelarea terenului, precum și săparea șanțurilor pentru viitoarele drumuri tehnologice, toate realizate în interiorul culoarului de expropriere, scrie portalul de știri FăgărășulTău.

Makyol Insaat Sanayi Turizm VE Ticaret AS – Yapi Merkezi Insaat Ve Sanayi Anonim Sirketi, antreprenorul responsabil de execuția lucrărilor, a comunicat că proprietarii au fost deja înștiințați despre demararea proiectului și despre consecințele acestuia. Accesul către amplasament va fi realizat din drum public, conform prevederilor legale.

Autostrada A13 va avea o lungime totală de 68 de km, împărțită în patru tronsonuri:

  • Tronsonul 1: Boița (Autostrada Sibiu – Pitești) – Avrig – Mârșa (DJ 105G) – 14,25 km
  • Tronsonul 2: Mârșa (DJ 105G) – Arpașu de Jos (DN1) – 19,92 km
  • Tronsonul 3: Arpașu de Jos (DN1) – Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – 17,61 km
  • Tronsonul 4: Sâmbăta de Sus (DJ 105B) – Municipiul Făgăraș (16,26 km) + drumul de legătură cu DN1 (5,6 km)

Pe parcursul acestei secțiuni de autostradă sunt prevăzute construcția a 7 noduri rutiere, 90 de poduri, 12 viaducte, 2 centre de întreținere și coordonare, un punct de sprijin și 4 parcări. Lucrările sunt programate să se finalizeze în termen de trei ani, având o garanție de 10 ani.

Ultima oră