Modificări la contractele de muncă pentru bugetari
foto Wall-street.ro

Bugetarii vor putea avea un singur contract de muncă la stat, potrivit unei inițiative legislative. Proiectul, semnat de trei parlamentari social-democrați și unul liberal, a fost depus la Senat, în calitate de primă cameră sesizată.

Modificări la contractele de muncă pentru bugetari

Inițiativa instituie imposibilitatea ca o persoană să fie titularul a două sau mai multe contracte individuale de muncă, rapoarte de serviciu sau să fie beneficiarul a două sau mai multe acte de numire în cadrul autorităților și instituțiilor publice centrale și locale, precum și în cadrul regiilor autonome, societăților naționale, companiilor naționale la care capitalul social este deținut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, în condițiile în care acestea sunt retribuite prin indemnizații sau salarii de la bugetul de stat, scrie Mediafax.

Potrivit inițiatorilor, se evită conflictul de interese – când o persoană ocupă simultan mai multe funcții ar putea apărea situații de incompatibilitate sau interese contradictorii, se optimizează cheltuielile publice – limitarea numărului de contracte ar putea reduce povara financiară a bugetului public și se asigură o mai bună distribuire a resurselor umane.

Inițiativa prevede și o serie de excepții.

„Nu fac obiectul prezentei legi, fiind exceptate, activitățile din domeniul privat (…), cumulul de funcții bugetate de la bugetul de stat cu oricare funcții din domeniul privat, interzicerea cumulului pensiei cu salariul, persoanele alese în funcții de autoritate publică sau demnitate pubică, precum și cele pentru care durata mandatului este prevăzută expres prin Constituție”, potrivit proiectului de lege.

Ultima oră