Haine contrafăcute vândute într-o parcare din Mediaș. Vânzătorul are dosar penal
foto: arhivă

O razie de mare amploare a avut loc sâmbătă noapte în Mediaș cu scopul de a preveni și combate faptele care ar putea afecta ordinea și siguranța publică. Un bărbat s-a ales cu dosar penal pentru că a vândut haine într-o parcare. 

Polițiștii au constatat o infracțiune la regimul economic noaptea trecută în Mediaș. Un bărbat a fost prins în timp ce vindea haine contrafăcute într-o parcare.

„Pe strada Luncii din municipiul Mediaș, polițiștii au identificat o autoutilitară parcată, al cărei proprietar, un bărbat în vârstă de 40 de ani, din județul Vâlcea, oferea spre vânzare articole de vestimentație contrafăcute (echipamente sportive, pantaloni, tricouri), ce purtau o marcă identică sau similară  cu o marcă înregistrată şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate”, au transmis reprezentanții IPJ Sibiu. 

În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare. Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor bunuri în valoare de 1.500 de lei.

Ultima oră