Polițiștii au legitimat aproape 500 de oameni în timpul raziei de sâmbătă noapte din Mediaș. Au fost împărțite și amenzi și s-au deschis dosare penale.
În noaptea de 28/29 septembrie 2024, în municipiul Mediaș, județul Sibiu, a avut loc o amplă acțiune, coordonată de Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu, având drept scop prevenirea și combaterea oricăror fapte care ar putea afecta ordinea și siguranța publică. La această acțiune au participat polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, economic și acțiuni speciale, precum și jandarmi.
În timpul raziei, au fost legitimate 470 de persoane și au fost verificate 150 de autovehicule.
În urma controalelor efectuate de către polițiști și jandarmi, a fost constatată și o infracțiune la regimul economic și au fost aplicate 36 de sancțiuni contravenționale.
Pentru neregulile constatate la regimul rutier, polițiștii au aplicat 11 sancțiuni contravenționale, în valoare de 5.610 lei, au reținut 1 permis de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.
Peste 130 de conducători auto au fost testați cu aparatele etilotest sau de depistare a substanțelor psihoactive.
Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu subliniază importanța acestor acțiuni de prevenție și reiterează angajamentul său ferm pentru menținerea siguranței cetățenilor și a ordinii publice în întregul județ.