Joi, 26 septembrie și vineri, 27 septembrie, Serviciul Stare Civilă din cadrul Primăriei Sibiu a emis primele 6 certificate de căsătorie în format digital. Municipiul Sibiu este printre primele municipii din țară în care s-a implementat această componentă a Sistemului Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă – SIIEASC”, un program național inițiat de Direcția Generală de Evidență a Persoanelor prin care se digitalizează activitatea de stare civilă.
Concret, Registrul fizic de Stare Civilă nu mai există, fiind înlocuit de un sistem digital în care se înregistrează toate datele legate de căsătorie. După oficierea ceremoniei, mirii și nașii semnează digital documentele, pe un pad special, iar ulterior, din sistemul electronic se poate genera certificatul de căsătorie atât în format fizic, tipărit, cât și în format digital, dacă tinerii căsătoriți îl solicită.
Sâmbătă, 28 septembrie nu mai puțin de 16 perechi vor fi înregistrate în noul sistem de Stare Civilă.
Reamintim că Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor din Municipiul Sibiu derulează deja în format digital activitatea de înregistrare a nașterilor și deceselor, prin intermediul acestui sistem informatic național.