Peste 100 de oficiali din cadrul echipelor de comandă NATO prezenți la Sibiu

Peste 100 de comandanți și oficiali militari din cadrul echipelor de comandă a circa 30 de structuri ale Alianței Nord-Atlantice, precum și șefii forțelor terestre și ai comandamentelor forțelor întrunite din România și Bulgaria au participat la Conferința Comandanților de Corp de Armată la Sibiu.

Peste 100 de oficiali din cadrul echipelor de comandă NATO prezenți la Sibiu

Cei peste 100 de comandanți și oficiali militari din cadrul echipelor de comandă a aproximativ 30 de structuri ale NATO, precum și șefii forțelor terestre și ai comandamentelor forțelor întrunite din România și Bulgaria, au participat, în perioada 23-25 septembrie, la cea de-a 25-a ediție a Conferinței Comandanților de Corp de Armată (Land Corps Commanders Conference – LC3) desfășurată la Sibiu.

În cadrul evenimentului, organizat de Comandamentul Aliat pentru Forțe Terestre al NATO (Allied Land Command – LANDCOM) și găzduit de Comandamentul Corpului Multinațional de Sud-Est (HQ MNC-SE) de la Sibiu, au fost dezbătute aspecte privind comanda și controlul forțelor terestre, planificarea operațională, nivelul de pregătire pentru luptă și integrarea efectivă a forțelor terestre în ansamblul misiunilor Alianței Nord-Atlantice.

În deschiderea lucrărilor conferinței, la care au fost invitați să susțină prelegeri experți din cadrul New Strategy Center (NSC) și Ministerul Apărării Naționale, au fost dezbătute aspecte privind provocările de securitate din zona Mării Negre ca rezultat al războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă în Ucraina. În cuvântul său de început, generalul Darryl A. Williams, comandantul LANDCOM, a susținut că „evenimentul a reprezentat o oportunitate incredibilă de a-i aduce împreună pe liderii militari pentru a discuta despre angajamentul nostru comun față de conceptele de descurajare și apărare colectivă. Cea de-a 25-a ediție a Conferinței Comandanților de Corp de Armată s-a constituit ca un forum pentru a purta discuții aplicate, pentru a împărtăși lecții învățate și a crea o înțelegere comună pentru liderii militari responsabili cu executarea planurilor noastre avansate. Astfel de evenimente mă inspiră întotdeauna prin calibrul leadershipului din domeniul forțelor terestre!”.

De asemenea, reprezentanții HQ MNC-SE au accentuat rolul central al Corpului în asigurarea unei arhitecturi de securitate robuste în aria sa de operații și au prezentat aspecte privind provocările de securitate din regiune în actualul context geostrategic. “Această conferință este parte integrantă a eforturilor aliate de a demonstra coeziunea NATO și de a evidenția capabilitățile și nivelul de operativitate al Alianței Nord-Atlantice”, a afirmat generalul-maior Cristian Dan, comandantul MNC-SE, în deschiderea conferinței.

În cadrul conferinței a fost organizată o vizită la Mausoleul Eroilor de la Mărășești unde, în cadrul unei ceremonii militare, generalul Williams și generalul-maior Dan au ținut un moment de reculegere și au depus o coroană de flori în memoria eroilor căzuți la datorie în Primul Război Mondial. În același timp, consilierii politici (Political Advisors – POLADs) s-au angajat într-o serie de dezbateri pe teme politico-militare, abordând subiecte legate de securitatea regională și echilibrul puterilor în contextul geostrategic actual, iar subofițerii de comandă (Command Senior Enlisted Leaders – CSELs) ai structurilor militare participante au vizitat facilitățile Centrului Național de Instruire Întrunită (CNIÎ), precum și ale Grupului de luptă al NATO din România unde au asistat la o expoziție de tehnică organizată de militarii aliați dislocați în Cincu.

Conferința Comandanților de Corp de Armată (Land Commanders Conference – LC3) este organizată bianual de către LANDCOM și reunește comandanți, consilierii politici (Political Advisors – POLAD) și subofițerii de comandă (Command Senior Enlisted Leaders – CSEL) ai unităților de tip corp de armată din structura de forțe (NATO Force Structure – NFS) și structura de comandă (NATO Command Structure – NCS) ale Alianței Nord-Atlantice.

Conferința reprezintă o platformă de dialog la nivel înalt pentru facilitarea schimbului de opinii și experiențe în vederea îmbunătățirii nivelului de cooperare și interoperabilitate având ca scop facilitarea planificării la nivel tactic și îndeplinirea cu succes a obiectivelor comune.

Eforturile integrate la nivelul forțelor terestre și sincronizarea acestora în toate domeniile operaționale demonstrează angajamentul NATO în asigurarea unui climat de securitate stabil în regiunea Mării Negre.

Ultima oră