Percheziții la Vâlcea la persoane care au piratat programe TV din România
foto: arhivă

Polițiștii fac marți patru percheziții în Vâlcea la persoane care sunt bănuite că au pus la dispoziția publicului, pe internet, fără drept, toate programele de televiziune din România, obținând astfel venituri însemnate.

Perchezițiile sunt făcute de polițiști din cadrul IGPR – Direcția de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de Urmărire Penală, notează Mediafax.

Acestea vizează persoane cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de punerea la dispoziţia publicului, inclusiv prin internet ori prin alte reţele de calculatoare, fără drept, a operelor sau a produselor purtătoare de drepturi conexe ori de drepturi suigeneris ale fabricanţilor de baze de date sau a copiilor acestor.

Din cercetări a reieșit că, prin intermediul unui site de internet, din 22 noiembrie 2022 și până în prezent, suspecții ar fi pus la dispoziția publicului toate programele de televiziune din România, pentru orice utilizator care poate avea acces la internet, în orice colț al lumii, fără consimțământul titularilor acestor drepturi.

IGPR arată că acest lucru ar fi condus la vătămarea intereselor legale ale titularilor licențelor audiovizuale, ce nu și-ar fi exprimat în niciun moment consimțământul/acordul în vederea difuzării, fiind totodată obținute venituri însemnate din aceste activități.

Mai multe persoane vor fi duse la sediul Poliției, pentru audieri, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Ultima oră