Eroii nevăzuți ai curățeniei: Echipa Soma intervine în timp record după orice accident

Conform contractului încheiat cu Primăria Sibiu, compania de salubrizare Soma are pregătită 24 de ore din 24 o echipă de intervenție, sprijinită de o mașină dotată cu tot ce este necesar, care în maxim 30 de minute de la solicitarea Poliției ajunge la fața locului și face curat lună.

De cele mai multe ori echipa de intervenție a Soma merge oriunde în Sibiu se petrece un accident rutier, sau de altă natură, și are grijă ca după finalizarea cercetării Poliției toate urmele impactului de pe carosabil să fie curățate, inclusiv cioburi, urme de plastic sau pete de ulei.

Eroii nevăzuți ai curățeniei: Echipa Soma intervine în timp record după orice accident

”Această echipă funcționează de câțiva ani, de când am preluat în municipiul Sibiu și curățenia stradală, fiind o cerere specială în contractul cu Primăria Sibiu. Există un dispecerat care ne informează despre natura evenimentului și intervenim imediat ce ne solicită Poliția Rutieră, Poliția Locală sau Jandarmeria, printre altele.

În realitate, de cele mai multe ori mergem acolo unde se produce un accident și curățăm totul lună, inclusiv spălăm asfaltul de urme de ulei sau alte scurgeri. Avem soluții degresante speciale. De asemenea măturăm cu mare atenție cioburile și bucățile de plastic ce ar putea afecta alți participanți la trafic. Practic, orice accident în Sibiu se încheie cu Soma” a declarat George Bașa, șeful punctului de lucru al SOMA Salubrizare Stradală și Deszăpezire.

Echipa de intervenție a Soma este formată din patru șoferi, care asigură permanența zi și noapte. Unul dintre ei este Bogdan Făcălău, în vârstă de 46 de ani, care de doi ani lucrează pentru Soma. A mers la sute de intervenții în acest timp.

Eroii nevăzuți ai curățeniei: Echipa Soma intervine în timp record după orice accident

”Aproape zilnic avem intervenții, în toate colțurile Sibiului, uneori chiar de mai multe ori pe zi. Ne adaptăm la orice situație poate să apară. Avem și acțiuni considerate ușoare, dar din păcate am avut parte și de acțiuni la accidente care s-au soldat cu victime. Aceasta este poate cea mai grea parte a muncii noastre, când trebuie să spălăm strada după un accident grav și te gândești că un om a avut de suferit”, spune Bogdan Făcălău.

Pentru a ajunge cât mai rapid la locul evenimentului echipa Soma are la dispoziție o mașină specială dotată cu absolut orice ar avea nevoie angajații, de la drujbă pentru eliberarea drumului de copaci sau crengi căzute până la generator de curent, aparat de spălat cu presiune ridicată, recipient de apă de mari dimensiuni, bormașină, trusă de scule, pebele, saci de gunoi, perii, soluții degresante de diferite tipuri și multe altele.

Eroii nevăzuți ai curățeniei: Echipa Soma intervine în timp record după orice accident

”Ne asigurăm ca la finalul unui eveniment neprevăzut, după ce trece echipa de intervenție a Soma strada rămâne curată și oamenii își pot relua activitatea fără niciun fel de problemă”, conlcuzionea oficialii companiei de salubrizare.

Ultima oră