Ziua Transfăgărășanului – Povești mai puțin știute despre viețile pierdute pentru acest drum celebru în lume (foto video)

Ziua Transfăgărășanului, sărbătorită cu fast de mulți români, a adus un val de turiști și iubitori ai muntelui pe unul dintre cele mai spectaculoase drumuri din lume. Însă, dincolo de peisajele de poveste, Transfăgărășanul poartă o poveste întunecată, una a sacrificiilor și suferinței celor care au făcut posibilă construcția drumului pitoresc.

Ziua Transfăgărășanului – Povești mai puțin știute despre viețile pierdute pentru acest drum celebru în lume (foto video)

Într-un cadru aparte, jurnaliștii prezenți au avut ocazia de a păși dincolo de lumea agitată urbei de pe Cibin, într-o călătorie organizată de Anii Drumeției, prin intermediul ghidului montan Radu Zaharie. Traseul a început de la „Cracii Doamnei”, punctul considerat începutul Transfăgărășanului, și a continuat spre Cascada Bâlea, urmând o ascensiune care ne-a purtat pe un traseu montan parcurs pe jos, culminând cu un moment de reculegere la Bâlea Lac pentru victimele avalanșei din anul 1977.

Radu Zaharie, vizibil încărcat de emoție, a vorbit despre sacrificiul uman din spatele acestui proiect de mare anvergură. „Este greu de definit în cuvinte cum a fost să lucrezi în condiții extrem de dure, cu echipamente primitive, pentru a construi un drum spectaculos. Să faci un astfel de drum în patru ani, în acele condiții, este ceva ce probabil nu se va mai realiza niciodată. Partea de proiectare și de construcție le-a aparținut civililor, chiar dacă au fost doar șase la sută, iar peste 90% au fost soldați” a declarat acesta.

Ziua Transfăgărășanului – Povești mai puțin știute despre viețile pierdute pentru acest drum celebru în lume (foto video)
Ziua Transfăgărășanului – Povești mai puțin știute despre viețile pierdute pentru acest drum celebru în lume (foto video)
Ziua Transfăgărășanului – Povești mai puțin știute despre viețile pierdute pentru acest drum celebru în lume (foto video)
Ziua Transfăgărășanului – Povești mai puțin știute despre viețile pierdute pentru acest drum celebru în lume (foto video)
Ziua Transfăgărășanului – Povești mai puțin știute despre viețile pierdute pentru acest drum celebru în lume (foto video)

Estimările statistice oficiale vorbesc despre aproximativ 40 de oameni care și-au pierdut viața în timpul construcției, dar surse neoficiale și relatările localnicilor sugerează că numărul real este mult mai mare. Mulți dintre cei care au lucrat pe șantier au fost expuși la condiții periculoase: explozii controlate în stâncă, căderi de bolovani și alunecări de teren, toate în mijlocul unui peisaj sălbatic, unde vremea se poate schimba brusc. Zaharie a subliniat vorbele generalului implicat în construcția drumului.  „ Chiar generalul Nicolae Mazilu a descris construcția Transfăgărășanului drept o provocare extremă, afirmând că <<S-a lucrat la limita suportabilității umane>>”. 

Eroi și vitime ale aceleiași povești

În ciuda condițiilor dificile și a muncii asidue, cei implicați în construcția drumului și a infrastructurii montane realizau că sunt parte a unei realizări istorice, care va dăinui. Așa cum a subliniat Radu, „erau eroi și victime în același timp”.

Transfăgărășanul a fost construit între 1970 și 1974, în plină perioadă comunistă, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu. Drumul a fost gândit drept o cale strategică militară, care să permită armatei să traverseze rapid Munții Făgăraș în cazul unui atac. De asemenea, ghidul a amintit că inițial s-a dorit conceperea unui tunel de la Bâlea Cascadă, până în zona Piscului Negru, din județul Argeș, lucru ce ar fi arătat cu totul diferit față de construcția pe care o cunoaștem astăzi, fără amenajarea zonei alpine.

Ziua Transfăgărășanului – Povești mai puțin știute despre viețile pierdute pentru acest drum celebru în lume (foto video)
Ziua Transfăgărășanului – Povești mai puțin știute despre viețile pierdute pentru acest drum celebru în lume (foto video)
Ziua Transfăgărășanului – Povești mai puțin știute despre viețile pierdute pentru acest drum celebru în lume (foto video)
Ziua Transfăgărășanului – Povești mai puțin știute despre viețile pierdute pentru acest drum celebru în lume (foto video)

Comemorare a victimelor avalanșei de la Bâlea Lac

Finalul zilei, la Bâlea Lac, a fost marcat de un moment de reculegere în amintirea celor care au avut parte de un alt incident ce a marcat istoria Sibiului.

Tragedia din 17 aprilie 1977 a lăsat o amprentă profundă asupra comunității din Sibiu. Avalanșa, cea mai devastatoare din istoria documentată a avalanșelor nespontane, a luat viața a 16 copii și 7 adulți, aducând un val de durere și tristețe în rândul familiilor îndoliate. Această pierdere colectivă a transformat nu doar viețile celor afectați, ci și întreaga comunitate, unită în suferință și solidaritate.

Ziua Transfăgărășanului – Povești mai puțin știute despre viețile pierdute pentru acest drum celebru în lume (foto video)
Ziua Transfăgărășanului – Povești mai puțin știute despre viețile pierdute pentru acest drum celebru în lume (foto video)
Ziua Transfăgărășanului – Povești mai puțin știute despre viețile pierdute pentru acest drum celebru în lume (foto video)

„Cabana era arhiplină și ei erau în vacanța de primăvară. După o săptămână de stat la cabană, era o zi de duminică cu ceață foarte densă. Și tăind acest flanc de zăpadă, li s-a sfârșit firul, în interval de câteva secunde. I-am cunoscut pe toți care au murit, am și fost la înmormântarea lor. Nu mai țin foarte bine minte. Aveam 7 ani atunci, dar pe noi ne-au dus pe toți schiorii mici la înmormântare. Noi am fost toți, toată echipa din Sibiu la vremea respectivă, de copii mici, cum eram eu. Am fost la înmormântarea lor și îmi aduc aminte ce masă de oameni a fost în cimitir. În Sibiu nu a mai existat așa ceva de atunci” a spus, Radu Zahrie, ghid turistic.

Ultima oră