Campania „Tăcerea e tot violență” lansată de Poliția Sibiu

În debutul anului școlar 2024 – 2025, la nivelul IGPR a fost inițiată CAMPANIA pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția.”

Creșterea gradului de siguranță în mediul școlar în raport cu diverse forme de manifestare a infracționalității reprezintă o prioritate națională. Pentru prevenirea victimizării minorilor, este necesară proiectarea și dezvoltarea unor demersuri în cadrul cărora să se promoveze modalități de gestionare eficientă a situațiilor de risc.

Școala nu este o entitate izolată, ci este o parte integrată a comunității, asociată dinamicii sociale, iar problemele cu care se confruntă ca instituție și mediu de formare a tinerilor privesc întreaga societate.

Scopul Campaniei îl reprezintă creșterea gradului de conștientizare de către părinți, cadre didactice, elevi, precum și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delicvenței juvenile și / sau infracționalității în mediul școlar și a traficului de droguri.

În acest context, polițiștii Biroului Siguranță Școlară desfășoară activități în unitățile de învățământ din județul Sibiu încă din prima zi a anului școlar.

Campania „Tăcerea e tot violență” lansată de Poliția Sibiu

Ultima oră