Tânăr jefuit de doi adolescenți la Mediaș. L-au bătut și i-au furat borseta
Foto Arhivă

Cercetați pentru tâlhărie calificată, doi medieșeni au fost reținuți. 

”La data de 18 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Mediaș au reținut doi tineri, ambii în vârstă de 17 ani, medieșeni, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.

Cei doi sunt bănuiți că, la data de 5 septembrie a.c., în jurul orei 02.00, în timp ce se aflau pe strada Histria din municipiul Mediaș, l-ar fi agresat fizic pe un tânăr în vârstă de 20 de ani și i-ar fi sustras o borsetă în care victima avea două carduri bancare.” a declarat Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.

În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii medieșeni au luat măsura reținerii pentru 24 de ore a celor doi presupuși autori ai faptei, urmând a fi prezentați unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Mediaș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Ultima oră