Accident pe DN1 în Arpașu de Jos cu un rănit (update)

Un accident rutier a avut loc, joi, pe DN1 în Arpașu de Jos. Mai multe echipaje medicale au fost trimise la fața locului. 

Accident pe DN1 în Arpașu de Jos cu un rănit (update)

UPDATE 

Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs din cauza unui șofer care nu a acordat prioritate. „În timp ce conducea un autoturism pe DN 1, spre Brașov, un localnic în vârstă de 62 de ani, a virat la stânga fără să acorde prioritate și a intrat în coliziune cu un autoturism condus spre Sibiu de către un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Avrig”, a transmis Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Șoferul de 62 de ani a suferit vătămări corporale și a fost transportat la spital. „Bărbatul a suferit un traumatism cranian, un traumatism de clavicula dreaptă precum și traumatism de coloana cervicală”, a precizat Vasile Scridon, purtătorul de cuvânt al SAJ Sibiu.

Accident pe DN1 în Arpașu de Jos cu un rănit (update)

ȘTIREA INIȚIALĂ

Potrivit primelor informații, accidentul a avut loc în Arpașu de Jos. Au intervenit în sprijinul unei persoane rănite echipaje SMURD din cadrul ISU Sibiu și ISU Brașov, cât și un echipaj al ambulanței sibiene.

„Un echipaj SMURD și o autospecială de stingere din cadrul ISU Sibiu, o ambulanță SAJ Sibiu și un echipaj SMURD de la ISU Brașov intervin de urgență pe DN 1 în Arpașu de Jos la un accident rutier. Din primele informații o persoană are nevoie de îngrijiri medicale. Intervenția este în desfășurare, revin cu date”, a transmis Andreea Ștefan, purtătorul de cuvânt al ISU Sibiu.

Traficul rutier este blocat total.

Ultima oră