USR Sibiu cere soluții urgente pentru ca elevii de la ”Goga” să revină în clase: ”Managementul defectuos a agravat situația” (C.P.)

USR Sibiu își exprimă nemulțumirea față de situația incertă și tensionată de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu, una dintre cele mai importante instituții de învățământ din oraș.

La 10 zile de la începutul oficial al anului școlar, cei aproximativ 800 de elevi de liceu încă nu au revenit la cursurile față în față, orele desfășurându-se în continuare online. 

USR Sibiu cere soluții urgente pentru ca elevii de la ”Goga” să revină în clase: ”Managementul defectuos a agravat situația” (C.P.)

Această situație a fost cauzată de lucrările de reabilitare energetică ce au loc la clădirea liceului dar și de renovarea întârziată a celor șase toalete care revenea în sarcina instituției, fiind cheltuieli de reparații ce nu puteau fi cuprinse în proiectul PNRR de eficientizare energetică. Aplicarea soluției pentru trecerea în învățământul online trebuia să fie doar planul de rezervă dar a devenit peste noapte aplicat de către conducerea școlii, cu acordul Inspectoratului Școlar dar fără consultarea consiliului de administrație.

Părinții, elevii și profesorii sunt afectați de lipsa unui plan clar și coerent din partea conducerii unității de învățământ și autorităților locale, iar neclaritatea deciziilor a generat frustrări și îngrijorări. În special, elevii de clasa a 12-a, care urmează susțină examenele naționale, sunt grav afectați de această situație.

Deși lucrările de reabilitare pe interior au început mai târziu, din cauza examenelor desfășurate până în data de 9 iulie, ele au mers într-un ritm bun timp de două luni și cu un efort suplimentar se putea totuși începe școala în regim fizic, chiar dacă în condiții de disconfort generate de șantier și cu înțelegere din partea tuturor părților. Este inacceptabil ca aproape două săptămâni după începerea anului școlar elevii să fie nevoiți să studieze online, lipsiți de accesul la educație în condiții normale.

„Asistăm la un blocaj și o lipsă de cooperare între părți, care arată clar lipsa de coordonare între conducerea școlii, autoritățile locale și Inspectoratul Școlar Județean, acesta din urmă comportându-se ca un simplu observator pasiv la o situație complicată. Lipsa de acțiune, managementul defectuos și intervențiile politice din partea celor numiți în funcții de conducere în învățământ pe criterii politice au agravat și mai mult situația,” a declarat Ionuț Ghișe consilier local USR și membru în consiliul de administrație al școlii.

USR Sibiu cere soluții urgente și clare pentru ca cei aproximativ 800 de elevi poată reveni în clase și să beneficieze de educație în condiții normale. „Este nevoie de măsuri concrete și rapide pentru rezolvarea acestei crize. Continuarea cursurilor online nu este o soluțieviabilă, mai ales pentru clasele terminale, care au nevoie de pregătire intensă pentru examene. Solicităm părților implicate să înceteze ping-pongul de aruncare a responsabilității și găsească de urgență o cale pentru revenirea în clase a elevilor,” a adăugat acesta.

USR Sibiu promite monitorizeze îndeaproape evoluția situației și susțină orice inițiativă care va garanta accesul tuturor elevilor din Sibiu la o educație de calitate, fără interferențe sau întârzieri generate de incompetența celor care ar trebui gestioneze acest sistem.

Ultima oră