Un părinte din Sibiu, aflat în lupta disperată de a-și ajuta copilul să scape de adicții, atrage atenția asupra pericolelor tratamentului medicamentos. Acesta a ajuns să testeze pe propria piele pastilele prescrise fiicei sale. A descoperit, într-un mod dureros, efectele devastatoare ale acestor medicamente.
„La un moment dat, soțul meu a luat o singură pastilă din tratamentul care îi era administrat copilului nostru. Nu luase niciodată medicamente de acest tip, dar a vrut să înțeleagă prin ce trece copilul. După ce a luat acea pastilă, a avut un atac de panică. A fost un moment de șoc pentru toată familia. Ne-am dat seama cât de puternice și periculoase sunt aceste medicamente. Iar copilul nostru lua câte cinci feluri de pastile diferite, de trei ori pe zi!”, povestește mama copilului.
Medicația: o soluție care agravează situația
Această experiență personală a convins familia că medicația nu este soluția potrivită pentru tratarea adicțiilor la copii. În loc să ajute, tratamentul medicamentos a înrăutățit starea copilului. El a transformat o problemă deja complicată, într-o situație și mai gravă.
„Medicația și internările în spitale psihiatrice nu au făcut decât să agraveze situația. Copilul meu, inițial, avea doar probleme cu consumul de substanțe. Dar el a ajuns să dezvolte simptome de anxietate și atacuri de panică din cauza pastilelor. Iar asta nu este o excepție. Cunosc multe alte cazuri în care medicația a înrăutățit lucrurile. Tratezi o adicție cu o altă adicție, iar asta nu este soluția.” Mărturiseşte părintele.
Lipsa centrelor specializate – o problemă sistemică
Din păcate, părintele semnalează și o altă problemă majoră: lipsa centrelor specializate pentru tratarea adicțiilor la copii. „În Sibiu nu există centre de reabilitare pentru copii cu astfel de probleme. Există câteva în țară, la Cluj și București, dar sunt extrem de puține. Așa că mulți copii ajung în spitale de psihiatrie, unde sunt tratați cu medicamente psihiatrice extrem de puternice.”
Tratamentul medicamentos în astfel de cazuri este, în opinia sa, o abordare superficială: „Medicația poate fi folosită pe termen scurt, pentru crize acute, dar nu ca soluție pe termen lung. Copiii sunt internați, li se administrează medicamente puternice precum Haloperidol sau Prozac, iar după o lună sunt scoși din spital și declarați ‘vindecați’. Însă, în realitate, ies cu o nouă problemă – dependența de medicamente.”
Experimentul cu pastile – un semnal de alarmă
Încercarea tatălui de a testa personal efectele medicației a fost un semnal de alarmă pentru întreaga familie. „Am realizat că, deși noi căutam să ajutăm copilul să scape de adicție, sistemul medical îi crea o altă dependență. Dacă o pastilă a putut provoca un atac de panică unui adult sănătos, cum puteau cinci feluri de pastile să ajute un copil să se recupereze?”
Acest experiment l-a convins pe părinte că tratamentul medicamentos, cel puțin în forma prescrisă în spitalele psihiatrice, nu este o soluție viabilă pentru copiii cu adicții. „Medicamentele nu doar că nu ajută, dar pot agrava starea pacienților, ducând la probleme mai mari decât cele inițiale. E o abordare care ignoră complet nevoia de sprijin psihologic și familial.”
Sprijinul familial – soluția reală
După încercările nereușite de tratament medicamentos, familia a decis să rupă legătura copilului cu anturajul toxic. Ei i-au oferit tot suportul necesar în cadrul familial. „Am plecat din Sibiu, am rupt legăturile cu anturajul care îi alimenta adicția și am stat alături de ea non-stop. A fost o decizie extrem de dificilă, dar singura care a dat rezultate.”
Procesul de recuperare a fost unul lung și anevoios. „Recuperarea a durat un an și încă mai avem de lucru. Dar reînceperea școlii, implicarea în activități și sprijinul familiei au făcut diferența. Medicația nu a fost soluția, dar sprijinul nostru constant, da.”
Ce sfaturi are părintele pentru alți părinți?
„Le spun tuturor părinților care se confruntă cu astfel de situații să evite, pe cât posibil, tratamentele medicamentoase. Copiii au nevoie de sprijin, de răbdare, de implicare din partea familiei. Trebuie să îi rupem din anturajele nocive și să le oferim un mediu sănătos. Știu că este dificil, dar este singura cale reală.”
Acest caz ilustrează nevoia urgentă de reformare a sistemului de tratament al adicțiilor în România. Până când legislația și infrastructura medicală nu se vor adapta la nevoile reale ale acestor copii, familiile sunt nevoite să își asume cea mai mare parte din povara recuperării.
„Nu există soluții rapide sau ușoare. Statul trebuie să creeze centre specializate și să ofere alternative reale la medicație. Până atunci, noi, părinții, trebuie să fim alături de copiii noștri și să ne bazăm pe forțele proprii, pentru că, din păcate, sistemul actual mai mult dăunează decât ajută.” declară părintele.
