salariile judecătorilor nu vor fi majorate
FOTO arhivă

Inalta Curte de Casație și Justiție clarifică: Salariile judecătorilor nu vor fi majorate cu 25%.

Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat luni seară că salariile judecătorilor nu vor fi majorate cu 25%, contrar interpretărilor greșite apărute în spațiul public, scrie Digi24. Decizia nr. 43 din 16 septembrie 2024 nu prevede o astfel de majorare, ci are rolul de a preveni acordarea de majorări salariale suplimentare în cadrul familiei ocupaționale „Justiție”.

salariile judecătorilor nu vor fi majorate

Comunicatul de presă al instanței subliniază că soluția pronunțată urmărește să elimine posibilitatea majorărilor salariale suplimentare derivate din aplicarea dispozițiilor legale, având în vedere că acestea au fost deja aplicate în mod etapizat conform ordonanțelor administrative. În plus, se menționează că nu este permisă dublarea majorărilor salariale, iar rolul instanțelor este de a verifica conformitatea aplicării acestor majorări de către angajatori.

Decizia a fost luată în contextul unor litigii deschise de grefieri care solicitau acordarea retroactivă a unor majorări salariale. Detaliile complete ale deciziei vor fi publicate în Monitorul Oficial.

Ultima oră