România a obținut poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și unul dintre cele mai importante portofolii – Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie, a anunțat marți premierul Marcel Ciolacu.
Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, România a obținut poziția de vicepreședinte al Comisiei Europene și unul dintre cele mai importante portofolii – Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie.
Premierul Marcel Ciolacu susține că este vorba de un portofoliu major, care va administra o cincime din bugetul UE, mai exact 235 de miliarde de euro.
„Doamna Roxana Mînzatu, propunerea României de comisar european, va coordona atât partea de educație, cât și zona de politici sociale, dar și programele de finanțare aferente acestor domenii, respectiv Fondul Social European Plus, Fondul Social pentru Climă și Erasmus+. Astăzi eforturile românilor au primit și recunoașterea binemeritată prin acest portofoliu ce combină o greutate politică semnificativă și fonduri substanțiale ale UE, cu potențial legislativ și politic solid și acces esențial la serviciile și agențiile Comisiei”, spune Marcel Ciolacu.
El arată că România este reprezentată la cel mai înalt nivel al conducerii Uniunii prin Roxana Mînzatu, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar, Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, și Dragoș Benea, președinte al uneia dintre cele mai importante comisii din PE – Comisia REGIO, de dezvoltare regională.
„Aceste poziții importante ocupate de România, prin membri ai familiei social-democrate europene, reprezintă în mod evident o recunoaștere în premieră a rolului și importanței țării noastre la nivelul Uniunii Europene. Toți cei care denigrau țara noastră și capacitatea noastră de negociere la Bruxelles au primit astăzi o lecție extrem de dură : niciodată nu e bine să îți vorbești de rău țara peste hotare, ci să te lupți și să contribui la dezvoltarea ei”, a adăugat premierul Marcel Ciolacu.