Noi detalii în cazul crimei de la Racovița. Și-a omorât nașa pentru bani

O femeie din Racovița a fost ucisă, săptămâna trecută, chiar de nepotul ei. Individul, consumator de droguri, omorât-o în bătaie, totul pentru a pune mâna pe banii ei. Criminalul a fost arestat. 

Alarma s-a dat vineri dimineață într-o gospodărie din localitatea sibiană Racovița. O femeie a fost găsită decedată într-o anexă din curtea casei. Zona a fost împânzită de polițiști, iar în scurt timp a fost depistat și criminalul. 

Citește și: Femeie omorâtă în Racovița

În urma cercetărilor efectuate de anchetatori, s-a stabilit și mobilul crimei. Se pare că tânărul în vârstă de 21 de ani a omorât-o pe femeia de 69 de ani cu scopul de a-i fura banii. 

Femeia, nașa criminalului 

Noi detalii ies la iveală în cazul evenimentului dramatic petrecut la Racovița. Tânărul nu doar că o cunoștea pe femeia căreia i-a luat viața, ci era și rudă cu ea. „Victima era sora bunicii suspectului și, totodată, nașa lui de botez”, au declarat surse judiciare pentru Ora de Sibiu. 

Aceleași surse au declarat că decesul femeii a survenit în urma loviturilor primite. Individul a lovit-o cu pumnii la nivelul feței, asta după ce i-a băgat un căluș în gură pentru a nu fi auzită strigând după ajutor. 

Individul nu a negat nicio secundă cele întâmplate. Ba mai mult, a recunoscut și că este consumator de droguri. Anchetatorii au găsit asupra lui, după crimă, un plic cu cristal – substanță interzisă pe care o consuma în mod regulat. 

Bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. El este încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Sibiu.

Ultima oră