Astăzi, în jurul orei 16:00, un incident rutier a avut loc pe strada Semaforului, în apropiere de intersecția cu strada Ștefan cel Mare, din municipiul Sibiu. Un bărbat în vârstă de 56 de ani, din Cisnădie, a parcat autoturismul fără să acționeze frâna de mână sau să cupleze într-o treaptă de viteză. Aceasta a dus la mișcarea necontrolată a vehiculului, care a lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice și s-a oprit în afara părții carosabile.
[brid video=”1757562″ player=”38897″ title=”masina iesita in decor sibiu” duration=”17″ description=”undefined” uploaddate=”2024-09-10″ thumbnailurl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1757562_th_66e0516fee888_1725976943.jpg” image=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/snapshot/1757562_hd_66e051a890c3f_1725977000.jpg” contenturl=”https://cdn.brid.tv/live/partners/15671/sd/1757562.mp4″ width=”16″ height=”9″]
Din fericire, incidentul s-a soldat doar cu pagube materiale. Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 660 de lei și 3 puncte de penalizare.
Poliția recomandă conducătorilor auto să verifice întotdeauna dacă frâna de mână este trasă și să asigure vehiculul înainte de a părăsi locul de parcare, pentru a preveni astfel de incidente.