Închiderea traficului pe Valea Oltului a fost un alt subiect despre care prim-ministrul Marcel Ciolacu a vorbit în cadrul conferinței de presă organizată vineri, la Sibiu. Acesta spune că există posibilitatea ca să nu mai fie necesară închiderea traficului pe Valea Oltului, având în vedere drumurile adiacente realizate pentru lucrările la autostrada Sibiu – Pitești.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu este mulțumit de rapiditatea cu care s-au efectuat drumurile adiacente viitoarei autostrăzi și speră să nu fie necesară închiderea circulației pe Valea Oltului cât timp se va lucra la autostradă.
„Am cerut să facă acele defrișări nu doar pentru lucrările care se desfășoară acum, cât și pentru viitorul tarseu. De fapt, bucata critică este acea bucată în jurul localității Lazaret, vreo 8 kilometri. În acest moment acolo s-a asigurat un front de lucru pentru doi ani de acum încolo, în funție de cum se desfășoară lucrările. Nu vreau să fac predicții, dar ar putea să nu mai fie necesare. S-a lucrat și pe foarte multe drumuri adiacente care în această perioadă ar putea să ajute să nu se închidă Valea Oltului, dar acesta este un lucru prematur de zis. Aș minți dacă aș spune că peste doi ani, când ne apropiem de final, că pe o perioadă scurtă Valea Oltului nu va fi închisă. M-aș hazarda. Cert este că s-a dovedit faptul că respectiva companie s-a mobilizat și a terminat mai repede și sper să aibă aceeași mobilizare și în lunile viitoare astfel încât acest tronson dificil Boița – Cornetu să fie gata în termen”, a declarat Marcel Ciolacu, prim-ministrul României.