primăria sibiu investește 5 milioane de euro în dotarea it a unităților de învățământ

Primăria Sibiu a semnat 8 contracte pentru furnizarea, instalarea și servicii de mentenanță pentru dotări IT cu care vor fi echipate unitățile de învățământ din Sibiu.

Grădinițele, școlile și liceele vor fi astfel dotate cu echipamente IT în valoare de aproape 5 milioane de Euro, constând în table interactive, tablete grafice, computere și imprimante, sisteme de sunet, echipamente pentru conexiuni și mese luminoase pentru activități destinate preșcolarilor. Acestea au termen de livrare 2 luni, iar până la finalul anului vor fi și instalate. Practic, prin aceste achiziții creăm câte un SmartLab în fiecare unitate de învățământ, iar din anul școlar 2025-2026 intenția este de a le integra într-o platformă educațională ce va conecta toate școlile și liceele din Sibiu.”a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

primăria sibiu investește 5 milioane de euro în dotarea it a unităților de învățământ

Valoarea totală a investiției finanțate din fonduri europene nerambursabile, obținute de Primăria Sibiu în cadrul PNRR,este de 21,09 milioane de lei.

În urma acestor proceduri de achiziție, vor fi livrate grădinițelor, școlilor și liceelor din Sibiu următoarele echipamente:

939 de table interactive, care vor dota 17 grădinițe, 16 școli gimnaziale, 16 licee și 2 cluburi sportive. Aceste table sunt de ultimă generație, au o diagonală generoasăde 75și sunt practic instrumente de predare și învățare foarte complexe, care duc procesul de învățare la un nivel superior. Pe lângă acțiuni obișnuite cum ar fiscrierea cu ajutorul unui creion, pe tablă se va putea scrie cu degetul, desena cu pensule obișnuite simulând într-un mod cât se poate de real pictura în acuarelă sau vopsea de ulei, iar amestecul de culori făcându-se întimp real.

Prin conectarea la tablă a până la 50 de laptopuri sau alte echipamente simultan, orele de curs și testarea cunoștințelor devin interactive. Pentru predarea orei în mod interactiv, tabla poate fi utilizată ca foi multiple, lecția predată pe tablă se poate salva sau exporta, un document se poate securiza cu PIN, iar echipamentul permite suprascrierea pe materiale video – aceasta să numim doar câteva dintre funcțiile care vor face orele de curs mult mai interesante. De asemenea, transferul de date între profesor și elevi devine ușor pentru căpartajarea conținutului digital între participanții la procesul de învățământ este imediată.

Smart este și faptul că tablele vin echipate cu aplicații de robotică și cu aplicații de tip realitate virtuală sau realitatea augmentată.

1.474 de computere All in One vor ajunge la 49 unități de învățământ. Configurația de ultimă generație a fost dimensionată pentru necesitățile estimate pentru orele de curs: display-urile sunt de 24” sau 27, rezoluție Full HD, putere de procesare și capacitate de stocaresuperioară, cameră web de 5MB, sistem de sunet 2 x 5W. Acestea vor fi livrate cu toate licențele necesare operării și vor dota atât laboratoarele de informatică, cât și săli de clasă, în funcție de solicitările transmise de unitățile de învățământ.
907 sisteme de sunet de tip sound bar vor dota săli de clasă din 47 unități de învățământ care vor asigura sunetul în fiecare sală de clasă. Inclusiv anunțurile de la direcțiune, chiar și clopoțelul, se vor putea difuza prin aceste sisteme.
945 de imprimante multifuncționale laser pentru sălile de clasă și laboratoarele de informatică din 48 unități de învățământ. Acestea vor permite tipărirea, copierea și scanarea, inclusiv de pe dispozitive mobile cu IoS sau Android, prin conectare wireless.
45 de tablete grafice pentru Liceele Samuel Brukenthal, Terezianum și Henri Coandă, acestea urmând să fie utilizate în atelierele de practică. Tabletele vor avea un ecran de 11,6, rezoluție Full HD și vor fi dotate cu un creion pentru grafică.
921 de switchuri și routere pentru 47 unități de învățământ, acestea urmând să asigure securitatea rețelelor, conexiunile din rețea între diversele echipamente și respectiv rețeaua WiFi a fiecărei scoli.
158 de mese luminoase pentru 23 de grădinițe care vor fi utilizate de către cei mici pentru învățare senzorială, explorare și activități creative.
27 de hard-uri externe pentru tot atâtea unități de învățământ, urmând să intre în dotarea cabinetelor de asistență psihopedagogică.

Echipamentele vor fi livrate unităților de învățământ în termen de 60 de zile de la emiterea comenzilor și vor fi instalate de furnizori, astfel că din acest an școlar elevii și profesorii vor putea utiliza și mai mult tehnologia informației pentru a învăța.

Urmează și alte achiziții de dotări IT precum laptopuri, camere video, scannere, microscoape digitale sau senzori pentru laboratoarele de fizică.

Aceste achiziții fac parte dintr-un proiect mai amplu inițiat de Primăria Sibiu pentru dotarea tuturor unităților de învățământ cu mobilier, echipamente pentru practică în liceele tehnologice, echipamente pentru sălile de sport și materiale didactice. Întregul proiect are o valoare de 46,33 milioane de lei, adică 9,42 de milioane de Euro, pe care Primăria Sibiu îi investește în educația locală. Până în prezent au fost semnate contracte de furnizare a unor echipamente pentru atelierele de practică în valoare de 1 milion de lei, acestea fiind deja livrate și instalate în 4 licee tehnice. De asemenea, pentru mobilier nou și echipamente sportive destinate unui număr de 26 de unități de învățământ, contractele însumând 10,46 milioane lei au fost deja semnate și urmează livrarea. În perioada următoare Primăria Sibiu va derula achiziții pentru mobilier în sălile de grupă ale grădinițelor si cabinetelor școlare și  materiale didactice în grădinițe, școli și licee.

Ultima oră