Reprezentanții AJVPS Sibiu au publicat în această dimineață un anunț prin care informează pescarii că vor putea pescui pe râul Olt doar cu chitanță eliberată de AJVPS Sibiu. Această schimbare a survenit odată cu soluția Tribunalului București prin care este admisă cererea realizată de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sibiu în ceea ce privește suspendarea contractului de utilizare a resurselor acvatice vii.
Dacă la începutul lunii august AJVPS Sibiu anunța că asociația rămăsese fără activitate, acum, pescarii nu mai pot merge la pescuit pe Olt fără să dețină chitanța eliberată de AJVPS, cu sediul pe strada Constituției. Schimbarea a apărut odată cu soluția Tribunalului București privind cererea realizată de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sibiu în ceea ce privește suspendarea contractului de utilizare a resurselor acvatice vii.
Soluția pe scurt a fost afișată în data de 28 august pe Portalul instanțelor de judecată și prevede: „Admite cererea de suspendare. Suspendă executarea actului nr. 890/31.01.2024 de încetare a contractului de utilizare a resurselor acvatice vii în scop recreativ nr. 25/30.10.2017 până la soluţionarea pe fond a acţiunii în anularea actului, înregistrată sub nr. 448/85/2024. Cu drept de a formula cerere de recurs în termen de 5 zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Tribunalul Bucureşti – secţia a III-a civilă. Pronunţată în data de 29.08.2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”.
Luni, conducere AJVPS a realizat o postare pe pagina de facebook a asociației prin care a făcut anunțul. „Permisele de pescuit recreativ valabile pentru Dunăre cu brațele sale și habitatele piscicole naturale necontractate, nu mai sunt valabile! Odată cu pronunțarea hotărârii 1042/2024 din 29.08.2024, pe zonele contractate de AJVPS Sibiu, inclusiv râul Olt (cu lacurile de acumulare Bradu-Racovița, Avrig-Porumbacu, Scoreiu-Cârța și Nou Roman-Arpaș) în limitele județului Sibiu, doar cu chitanță și permis ANPA eliberate de AJVPS Sibiu se mai poate pescui, legal. Nici permisele ANPA eliberate de către alte asociații sau cluburi, nu sunt valabile, fără chitanță eliberată de AJVPS Sibiu”, transmite conducerea asociației.
Citește și: Liber la braconaj în Sibiu. AJVPS a rămas fără activitate, iar directorul spune că ”e o răzbunare!”
Pescarii din județul Sibiu sunt așteptați la sediul asociației AJVPS de pe strada Constituției, începând de marți. „Noi sperăm ca pescarii să vină chiar de mâine ca să își ia chitanța. Ar trebui să vină în număr mare pentru că sezonul acum începe in forță. În iunie, iulie e pescuitul din vacanță, dar pentru pescarii înverșunați, cel mai bun sezon este cel de toamnă. Așa cum ați văzut, instanța a suspendat decizia de reziliere a contractului. Decizia este aceasta până se va judeca pe fond pentru anularea ei. Eu sunt semnatarul contractului, lucrurile revin ca în 2017”, a transmis Romeo Stoicescu, președintele Asociației Ajvps Sibiu.