cum au avansat lucrările pe podul gării după aproape o lună de la închiderea traficului. foto și video

Podul Gării s-a închis în 7 august pentru efectuarea unor ample lucrări de reparații. Timp de două luni, șoferii sunt nevoiți să circule pe alte rute. Lucrările sunt în toi în această perioadă. 

Primăria Sibiu și constructorul Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA au semnat contractul pentru execuția lucrărilor pe Podul Gării în urma unei proceduri de achiziție. 

Timp de trei luni, podul se află în reabilitare, iar în primele două, circulația este închisă complet. 

Lucrările sunt în toi 

Constructorul din Cluj are un ritm susținut. Vă prezentăm în imagini care este stadiul lucrărilor la trei săptămâni de la începerea lucrărilor. 

cum au avansat lucrările pe podul gării după aproape o lună de la închiderea traficului. foto și video cum au avansat lucrările pe podul gării după aproape o lună de la închiderea traficului. foto și video

Lucrarea, în valoarea de 9,55 milioane de lei, include reparații și consolidări ale infrastructurii podului, reabilitarea sistemului de canalizare pluvială, realizarea unui nou sistem de iluminat public, atât pe pod, cât și la parcările de sub pod. De asemenea, proiectul presupune modernizarea carosabilului și a trotuarelor de pe pod, repararea scărilor de acces pe pod, înlocuirea parapeților și amenajarea unor locuri de parcare sub pod, atât în partea dinspre oraș, cât și în capătul dinspre cartierul Guțterița. Potrivit informațiilor oferite de primărie, se va realiza și canalizația metropolitană. 

Rute alternative pentru șoferi și pietoni 

Comisia de sistematizare a circulației a emis un aviz pentru închiderea circulației pe pod pentru două luni, începând cu data de 7 august. De atunci, sibienii folosesc rute alternative de deplasare. Astfel, traficul este în continuare deviat pe: 

  • Henri Coandă – Cartier Vasile Aaron;
  • Strada Viitorului;
  • Strada Podului – Strada Viitorului: 
  • Centura Ocolitoare a Sibiului. 

Ultima oră