Trei sibieni, două femei și un bărbat, au fost reținuți joi de polițiști în urma unor ample percheziții domiciliare. Indivizii sunt bănuiți că au furat haine din mall-urile din Sibiu și Șelimbăr.
Patru percheziții au avut loc joi în locuințele a trei persoane bănuite de furt. „La data de 29 august a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, au efectuat patru percheziții în municipiul Sibiu, la domiciliile unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
Din materialul probator a rezultat că, în perioada iulie și august, persoanele în cauză, două femei în vârstă de 24, respectiv 48 de ani și un bărbat în vârstă de 43 de ani, toți sibieni, ar fi sustras în mod repetat articole vestimentare, încălțăminte și produse cosmetice din diverse magazine cu puncte de lucru în municipiul Sibiu și în localitatea Șelimbăr, cu scopul de a le comercializa cunoscuților.
Prejudiciul creat în urma furturilor din mall este de 21.000 de lei.
Au fost reținuți
În urma celor patru percheziții domiciliare efectuate joi, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor articole vestimentare, încălțăminte și produse cosmetice, cu o valoare de aproximativ 100.000 lei, precum și 1.786 de lei, despre care există suspiciunea rezonabilă că ar proveni din activități infracționale.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, polițiștii de investigații criminale au luat măsura reținerii celor trei sibieni pentru 24 de ore. În cursul zilei de mâine, persoanele în cauză vor fi prezentate judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sibiu, în vederea aplicării de măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române. Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu.
Precizăm faptul că, pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.