La sfârșitul acestei săptămâni, în primul weekend al toamnei, Palatul Brukenthal din Avrig deschide porțile unei noi ediții a „Festivalului Cartofului”, un eveniment emblematic care pune în valoare tradițiile gastronomice transilvănene. Acesta este doar începutul unui festival care se va desfășura pe parcursul mai multor săptămâni, oferind vizitatorilor ocazia de a explora și celebra patrimoniul culinar al regiunii.
Festivalul este primul eveniment major organizat la noua reședință a Historic Cafes Route (HCR), după ce România, prin Arnold Gunter Klingeis, a preluat președinția acestui traseu cultural acreditat de Consiliul Europei. Festivalul subliniază importanța istorică a introducerii cartofului în Transilvania de către baronul Samuel von Brukenthal, fost guvernator al regiunii între 1777 și 1787.
Arnold Gunter Klingeis, noul președinte al HCR, a declarat: „Este o mare onoare și responsabilitate să reprezentăm România în Consiliul Europei, promovând bogata noastră moștenire culturală și istorică, care oferă un avantaj semnificativ în prezentarea imaginii României pe scena europeană și internațională.”
Pe durata festivalului, vizitatorii vor avea ocazia să exploreze o varietate de preparate culinare bazate pe cartof, inspirate atât din bucătăria locală, cât și din cea internațională. Grădina Palatului Brukenthal va fi transformată într-un târg gastronomic, cu standuri care oferă berbecut și purcel la proțap, preparate pe plită încinsă, legume și fructe de sezon, diverse sortimente de miere și produse din lavandă, toate într-un decor specific de toamnă.
„Festivalul Cartofului” este mai mult decât un eveniment gastronomic, este o celebrare a tradițiilor culturale și gastronomice ale Transilvaniei, într-un cadru baroc de excepție. Evenimentul este o ocazie unică de a descoperi bogăția gastronomică a regiunii și de a onora moștenirea lăsată de Samuel von Brukenthal, cel care a introdus cartoful pe meleagurile transilvănene, contribuind decisiv la eradicarea foametei în Europa.
Cei care doresc să participe sunt invitați să facă rezervări pentru meniuri tematice, cazare sau alte activități la Resortul Corabia Piraților. Informații suplimentare pot fi obținute telefonic la 0726234417, prin email la office@palatulbrukenthalavrig.ro sau accesând site-ul www.palatulbrukenthalavrig.ro.