aqua park-ul și complexul de natație se construiesc pe calea poplăcii. puz-ul e gata 
foto: arhivă

Aqua Park-ul și complexul de natație se vor construi pe Calea Poplăcii din Sibiu, a precizat primarul Astrid Fodor în ședința din luna august a Consiliului Local. 

Astrid Fodor a precizat că cele două investiții, așteptate de sibieni de câțiva ani, se vor construi pe Calea Poplăcii, și nu în Câmpșor, așa cum era preconizat inițial. Aqua Park-ul și complexul de natație vor fi realizate pe terenul MApN, pe care primăria l-a primit anul trecut în urma unor negocieri ce s-au purtat pe parcursul ultimilor 17 ani. 

„Având în vedere că ni s-a transferat acel teren pe Calea Poplăcii, acolo vom face construcția. PUZ-ul este într-o stare terminală. Săptămâna viitoare vom avea o întâlnire cu arhitecții care lucrează la acest PUZ să ne facă o prezentare, să vedem ce au prevăzut. Am mai avut discuții la fața locului și mai multe întâlniri. Ei au propunerea lor, vom vedea dacă o agreăm. Apoi vom intra în diverse comisii, mai sunt pași de făcut. Totul se va face pe Calea Poplăcii, aqua park-ul și inclusiv centrul de natație”, a spus Astrid Fodor, joi, în plenul consiliului local, fiind întrebată de consilierul USR Diana Mureșan care este stadiul proiectului. 

De mai mulți ani se vorbește despre un aqua park în Sibiu, dar niciodată nu s-a găsit terenul potrivit pentru construcția lui. Primăria a vrut inițial să îl amenajeze în Pădurea Dumbrava, planurile s-au întreptat apoi spre terenul din Calea Poplăcii, dar fiindcă negocierile cu MApN nu duceau nicăieri, s-a realizat un PUZ pentru construcția acestuia în Câmpșor. 

„Pe atunci (nr. când a fost aprobat PUZ-ul pentru construcția Aqua Park-ului în Câmpșor) nu se știa, tot așteptând de 10 ani acel teren, nu puteam sta cu brațele încrucișate. Dar a venit acest teren, investiția este mult mai facilă, mai accesibilă, mai rentabilă, ne costă mai puțin și atunci începem cu această investiție. (…) Inițial era gândit în Pădurea Dumbrava, dar nu am primit aviz că este rezervație naturală, ne-am mutat pe Calea Poplăcii că aveam o adresă de la MApN că ni se va ceda acel teren, dar după aceea s-a revenit și am stat într-un stand-by, așa că ne-am apucat de alt proiect. Dar în sfârșit s-a clarificat și putem intra în linie dreaptă”, a adăugat Astrid Fodor. 

Ultima oră