Șofer depistat pozitiv cu aparatul DrugTest în trafic la Cisnădie

Un bărbat din Cisnădie, depistat pozitiv la testul DrugTest în timpul unui control rutier.

”La data de 26 august a.c., în jurul orei 12.00, în orașul Cisnădie, polițiștii rutieri au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Piața Nouă de către un localnic, în vârstă de 34 de ani.  

Întrucât în urma testării șoferului cu aparatul din dotare au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, acesta  a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în scopul stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.” transmite Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.

Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Ultima oră