Atacantul lui FC Hermannstadt, Jovan Markovic va fi operat de menisc la începutul lunii septembrie, într-o clinică din Roma, toate costurile urmând a fi suportate de clubul sibian.
Împrumutat pentru un sezon de la Universitatea Craiova, Jovan Markovic a avut ghinion și s-a accidentat în jocul cu Unirea Slobozia, după ce și-a prins genunchiul sub el în urma unei alunecări. Acționarul de la FC Hermannstadt, Claudiu Rotar a discutat cu omologul său de la Craiova, Mihai Rotar și cei doi au convenit că cea mai bună soluție pentru jucător este intervenția chirurgicală, așa cum medicii au recomandat.
„Din păcate, acest băiat a avut mare ghinion. După analize, dar și după ce am discutat și cu domnul Mihai Rotaru, am convenit împreună ca Markovic să meargă în Italia să se opereze la menisc. Intervenția chirugicală o să fi suportată de către clubul nostru, așa este normal. Am înțeles că recuperarea lui Jovan o să dureze o lună. Ne pare rău că a avut un asemenea ghinion, dar acum nu mai avem ce să facem. Eu eram convins că Markovic putea să renască la FC Hermannstadt și sunt convins și acum că o să facă acest lucru. Sunt sigur că după recuperare el o să revină și mai puternic și o să ne ajute apoi la îndeplinirea obiectivelor” a anunțat Claudiu Rotar în Prosport.
Acționarul de la FC Hermannstadt a anunțat că va mai aduce un vârf, la solicitarea antrenorului Marius Măldărășanu. ”O să fim nevoiți să transferăm încă un atacant. Măldă are nevoie de concurență pe posturi și de un lot cât mai bun. Am și început căutările. Cel mai probabil ne vom orienta către un atacant din străinătate. Ne-am dori să aducem unul de la noi din țară, dar nu prea sunt variante. Vom vedea în perioada următoare pe cine vom aduce. Dar, ne vom baza și pe recuperarea cât mai rapid posibilă a lui Jovan Markovic”, a mai spus Claudiu Rotar.