localnic din dumbrăveni prins în trafic băut și fără permis
FOTO: arhivă

Un tânăr de 27 de ani din Dumbrăveni a fost prins conducând sub influența alcoolului. Sibianul a fost oprit pentru control în centrul orașului, unde agenții de la Rutieră au constatat că avea o alcoolemie de aproape 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.

”La data de 25 august a.c., în jurul orei 01.00, în orașul Dumbrăveni, polițiștii au oprit un autoturism condus pe strada 1 Decembrie de către un localnic în vârstă de 27 de ani.

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, testarea alcoolscopică a bărbatului a indicat o valoare de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind însoțit la o unitate medicală pentru recoltarea probelor biologice.” transmite Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.

La nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, se efectuează cercetări în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Ultima oră