Vasile este bărbatul lovit mortal de TIR în Merghindeal
Sursa: Facebook/Profil Public

Vasile este bărbatul decedat joi la Merghindeal. Sibianul, în vârstă de 74 de ani, a fost lovit de un TIR. 

Bărbatul circula cu bicicleta pe DJ 105 în Merghindeal, pe direcția Agnita – Făgăraș. La un moment dat, a virat stânga fără să se asigure, moment în care a fost lovit de un ansamblu tir, condus pe aceeași direcție de mers, al cărui șofer, un bărbat în vârstă de 47 de ani, din județul Argeș, efectua manevra de depășire a acestuia.

În urma impactului, omul a murit pe loc. Echipajele medicale venite în sprijin nu au mai putut face nimic. Fusese chemat inclusiv elicopterul SMURD pentru a-l duce rapid la spital.

Familia, în stare de șoc

Familia este în stare șoc în urma celor întâmplate. „Dumnezeu să te ierte și sa te odihnească în pace moșu’ meu”, a scris Constantin, nepotul bărbatului, pe Facebook.

Zeci de persoane au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare. „Drum lin spre cer, unchiule Vasile”, „Dumnezeu să îl odihnească, condoleanțe”, sunt primele gânduri transmise de cei care l-au cunoscut.

Ultima oră