Un jucător de la CSC Șelimbăr s-a accidentat și va lipsi jumătate de an
Accidentat luni în partida de la Târgoviște, cu Chindia, jucătorul de la CSC 1599 Șelimbăr, Bogdan Rotar va absenta de pe gazon circa șase luni. 
Mijlocașul dreapta de la CSC Șelimbăr, Bogdan Rotar (22 ani) a primit diagnosticul final după accidentarea suferită în partida de la Târgoviște, iar rezultatul nu a fost unul fericit.
Doctorii au pus diagnosticul de ruptură a ligamentului încrucișat anterior la  piciorului stâng, astfel că Bogdan Rotar va ajunge pe masa de operație.
Mijlocașul dreapta al ”călăreților roșii” a fost introdus pe teren în minutul 80 al jocului de la Târgoviște, dar s-a accidentat la scurt timp și a fost înlocuit.
Sezonul trecut, mijlocașul dreapta a fost în lotul celor de la FC Hermannstadt, dar nu a apucat să debuteze la Superliga.
În vară, el a fost cedat definitiv de FC Hermannstadt la echipa de Liga 2 CSC Șelimbăr. Rotar a mai evoluat în doua rânduri la Șelimbăr, în 2020 și 2022.
Un jucător de la CSC Șelimbăr s-a accidentat și va lipsi jumătate de an

Ultima oră