Tânăr din Sibiu depistat pozitiv în trafic la DrugTest

Un tânăr de 22 de ani, din municipiul Sibiu, a fost depistat în trafic sub influența drogurilor. Șoferul a fost oprit pe Bulevardul Victoriei și a ieșit pozitiv la testul DrugTest.

”La data de 21 august a.c., în jurul orei 22.30, în municipiul Sibiu, polițiștii Serviciului Rutier Sibiu au oprit pentru verificări un autoturism condus pe Bulevardul Victoriei de către un localnic în vârstă de 22 de ani.

Întrucât în urma testării șoferului cu aparatul din dotare au rezultat indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive, tânărul  a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în scopul stabilirii cu exactitate a consumului de substanțe interzise.” transmite Elena Walter, purtător de cuvânt al Poliției Sibiu.

Cercetările sunt continuate la nivelul Serviciului Rutier Sibiu în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Ultima oră