wizz air sărbătorește 8 ani la sibiu, cu aproape 3 milioane de pasageri transportați

Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din punct de vedere ecologic pe plan global, este mândră să sărbătorească cea de-a 8-a aniversare a bazei sale de la Sibiu.

De la lansarea operațiunilor sale din Sibiu în 14 iunie 2014 și stabilirea bazei sale în data de 19 august 2016, Wizz Air și-a menținut un angajament ferm de a deservi regiunea Sibiului și zonele înconjurătoare.

În ultimii zece ani, Wizz Air a transportat peste 2,7 milioane de pasageri din Sibiu, consolidându-și poziția de companie aeriană lider în regiune.

wizz air sărbătorește 8 ani la sibiu, cu aproape 3 milioane de pasageri transportați

Compania aeriană a oferit în mod constant zboruri confortabile și plăcute către mai multe destinații din Germania, inclusiv Dortmund, Baden-Baden, Memmingen și Nüremberg, precum și către Londra Luton, în Marea Britanie.

Wizz Air își exprimă recunoștința sinceră față de milioanele de pasageri care au ales să zboare alături de compania aeriană de-a lungul anilor. Sprijinul lor a fost esențial pentru creșterea și succesul companiei aeriene în Sibiu, iar Wizz Air este dedicată continuării misiunii sale de a oferi tarife mici și servicii de înaltă calitate care să răspundă nevoilor clienților săi.

Marius Ioan Gîrdea, Director General Aeroportul Internațional Sibiu, a spus: „Astăzi celebrăm opt ani de la inaugurarea bazei Wizz Air pe Aeroportul din Sibiu, un succes realizat prin efortul nostru comun. Această realizare nu ar fi fost posibilă fără contribuția esențială a echipei Wizz Air și a pasagerilor care au ales să zboare de la Sibiu. Fiecare zbor și fiecare destinație reflectă angajamentul nostru comun de a conecta oamenii. Privim cu încredere spre viitor, dorind să continuăm să ne dezvoltăm împreună și să atingem noi obiective.”

Valeria Bragarenco, Corporate Communication Manager la Wizz Air, a declarat: „Sărbătorind această etapă importantă, suntem incredibil de mândri de realizările noastre la baza din Sibiu. În ultimii zece ani de operațiuni și opt ani de la înființarea bazei, Wizz Air și-a menținut angajamentul de a oferi pasagerilor opțiuni de zbor accesibile, fiabile și sustenabile. Încrederea și loialitatea pasagerilor au fost cheia succesului nostru în această regiune și așteptăm cu nerăbdare să continuăm să oferim servicii excelente pentru mulți ani de acum înainte.”

wizz air sărbătorește 8 ani la sibiu, cu aproape 3 milioane de pasageri transportați

Ultima oră