lista celor mai votate proiecte de bugetare participativă a sibiului. oamenii vor printre altele o oază urbană în piața aurarilor

Sibienii vor o oază urbană în Piața Aurarilor, lockere smart în zone cheie ale orașului și plantări de copaci. Peste 20 de proiecte au fost eligibile votului în cadrul programului pe bugetare participativă.

52 de proiecte au fost depuse de sibieni, în perioada 10 mai – 10 iunie, în cadrul programului de bugetare participativă din acest an. Dintre acestea, 23 de proiecte au fost declarate eligibile și au intrat la vot. Până în 16 august, oamenii au putut alege care vor fi proiectele puse în practică de municipalitate. 

Zece proiecte vor fi implementate

Conform regulamentului, maxim 10 proiecte vor fi implementate în cadrul programului de bugetare participativă. Primul proiect din fiecare domeniu clasat în funcție de numărul de voturi se va califica automat, încă 4 proiecte putând fi incluse pe lista proiectelor de realizat în ordinea numărului de voturi sau în funcție de oportunitatea proiectului la nivelul municipiului, indiferent de domeniul din care fac parte.

Rezultatele acestei etape, adică lista proiectelor care vor fi implementate, vor fi afișate în data de 30 august pe pagina programului.

Oază urbană, lockere smart și plantare de copaci, cele mai votate proiecte

Sibienii își doresc o Oază Urbană în Piața Aurarilor și Pasajul Scărilor. Acesta a fost cel mai votat proiect în cadrul programului, având 162 de voturi. Este, totodată, și cel mai votat proiect din categoria Sibiu Oraș Accesibil. 

Inițiatorii proiectului spun că pentru realizarea acestei grădini urbane va fi nevoie ca intrarea în Pasajul Scărilor să fie tencuită, fiind puse în evidență blazoanele și inscripțiile de pe pereți. Ei mai cer să fie montat un sistem de iluminat inteligent cu senzor, dar și un sistem de supraveghere, să fie amplasate ghivece mari de flori sau pomi ornamentali și să se refacă pavajul din zona pieței. În cadrul proiectului ar urma să fie refăcută fântână existentă și să fie montat mobilier urban cu vegetație inclusă, dar și un rastel de biciclete. (Detalii despre proiect, AICI) Pentru implementarea proiectului va fi nevoie de aproximativ 150.000 de euro. 

lista celor mai votate proiecte de bugetare participativă a sibiului. oamenii vor printre altele o oază urbană în piața aurarilor

Un alt proiect apreciat de sibieni este amplasarea unor lockere smart (dulăpioare inteligente) în zone cheie ale orașului. Proiectul a strâns 160 de voturi fiind depus la categoria Sibiu Oraș Inteligent. Lockerele vor fi amplasate în 7 locații des frecventate de sibieni și turiști: Muzeul Astra, Parcul Ștrand, Gară, Coposu/Maternitate, Piața Habermann, Piața Cibin și de-a lungul pistei de biciclete de pe malul Cinului. 

„Soția: instalarea dulapurilor inteligente echipate cu capabilități de încărcare; mai multe dimensiuni de dulap ar găzdui diverse articole, de la genți mici până la valize; integrarea cu o aplicație mobilă ar oferi utilizatorilor o rezervare și acces fără probleme. Supravegherea video ar asigura securitatea articolelor depozitate”, este descrierea proiectului care ar urma să coste 85.000 euro. 

lista celor mai votate proiecte de bugetare participativă a sibiului. oamenii vor printre altele o oază urbană în piața aurarilor

Sibienii au apreciat un proiect care privește plantarea a 1.000 de arbori în Sibiu. Proiectul, depus la categoria Sibiu Verde, a adunat 157 de voturi, și ar urma să fie realizat printr-o investiție de 145.000 euro. 

„Prin plantarea a 1.000 de arbori, Sibiul ar putea să facă pași semnificativi în direcția îmbunătățirii calității vieții locuitorilor și a mediului urban. Aceasta ar contribui nu doar la atingerea recomandărilor OMS privind zonele verzi, ci și la crearea unui oraș mai sănătos, mai atractiv și mai sustenabil”, spun inițiatorii proiectului. 

lista celor mai votate proiecte de bugetare participativă a sibiului. oamenii vor printre altele o oază urbană în piața aurarilor

Sibienii au propus amenajarea primului velo parc educativ din România după modelul vienez Fahrradübungsplatz, acolo unde municipalitatea a construit un poligon rutier didactic, unde participanți de toate vârstele pot deprinde elemente de educație rutieră și velo. Proiectul a adunat 142 de voturi fiind cel mai apreciat din categoria Sibiu Oraș Educat. (Detalii despre proiect, AICI). 

La categoria Sibiu Oraș în Mișcare, cel mai votat proiect a fost „Amenajăm curțile/grădinile școlilor din cartiere și le deschidem și comunității”. Proiectul prevedere amplasarea de mobilier de sport în perimetrul unor școli din cartiere. (Detalii despre proiect, AICI). Proiectul a strâns 136 de voturi, iar implementarea lui ar urma să coste 150.000 de euro. 

Un alt proiect care a atras multe voturi este „Zone de relaxare și lectură pe malul Cibinului”, depus la categoria Sibiu Oraș Recreativ. Proiectul prevede amenajarea a două zone pe malul Cibinului, de-a lungul străzii Râului, într-un spațiu multifuncțional. 

lista celor mai votate proiecte de bugetare participativă a sibiului. oamenii vor printre altele o oază urbană în piața aurarilor

„Propunem ca în zonele identificate ca având potențial să fie amenajate alei pietruite, care duc către mobilier urban precum bănci, măsuțe și sezlonguri de citit, unde utilizatorii se vor putea relaxa pur și simplu în aer liber sau în compania unei cărți. De asemenea, propunem ca mobilierul urban să includă și căsuțe de cărți, unde cetățenii să poată lăsa cărțile pe care le-au terminat de citit și să ia o altă carte în schimb”, este descrierea proiectului care ar urma să coste 65.000 de euro.

Ultima oră