Poșta Română începe vineri distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor

Compania Poșta Română a anunțat că vineri începe distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor către toți beneficiarii din țară. Operațiunea trebuie să se încheie până la finalul lunii. Peste 3,8 milioane de pensionari vor primi pensii majorate din septembrie.

Poșta Română începe vineri distribuirea deciziilor de recalculare a pensiilor

Potrivit unui comunicat al companiei Poșta Română, poștașii se vor prezenta la domiciliul fiecărui pensionar pentru a înmâna deciziile de recalculare a pensiilor. Operațiunea se desfășoară în perioada 16-30 august, scrie Mediafax.

Peste 3,8 milioane de pensionari vor primi pensii majorate din septembrie, a anunțat ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu. Ea a mai spus că „cei mai mulți pensionari vor câștiga, nimeni nu pierde”.

„Am finalizat recalcularea! Peste 3,8 milioane de pensionari vor primi pensii majorate din septembrie! Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a făcut lucrurile la timp. Cei mai mulți pensionari vor câștiga, nimeni nu pierde”, a transmis Simona Bucura Oprescu pe Facebook.

Ca urmare, pensia medie va crește de la 2.250 de lei, în iulie 2024, la 2.761 de lei, în septembrie 2024. Totuși, 803.433 de pensii, adică 17,44% din total, nu vor fi majorate după recalculare.

Ultima oră