Antrenorul de la CSC Șelimbăr, înainte de meciul de la Târgoviște: ”Ne dăruim 150%” (video)

CSC Șelimbăr va juca primul meci în deplasare din actualul sezon al Ligii 2 la Târgoviște, cu Chindia. Meciul este programat luni, 19 august, de la ora 17.00 și va conta pentru etapa a 3-a a Ligii 2.

”Călăreții roșii” nu au jucat în prima etapă la Hunedoara, după ce Federația le-a amânat meciul, iar în etapa a doua au câștigat la Cisnădie, 3-1 cu Metaloglobus București. Miercuri, în turul 3 al Cupei României, CSC Șelimbăr a pierdut la Alba Iulia, 1-2 cu Unirea. Pentru echipa șelimbăreană, transformată radical în această vară, Liga 2 este însă competiția care are prioritate.

Antrenorul echipei CSC Șelimbăr, Constantin Schumacher își avertizează jucătorii că trebuie să dea totul pentru a obține luni un rezultat pozitiv la Târgoviște.

”Urmează un meci de campionat foarte greu la Chindia Târgoviște, adversarul a pierdut trei meciuri până acum, ei vor fi foarte motivați și vor face tot posibilul să câștige acest meci. Noi avem armele noastre și sper să venim cu punct sau puncte de la Târgoviște. Băieții sunt ok, moralul e în creștere, am vorbit cu ei după meciul de cupă, trebuie să fie conștienți că fiecare meci trebuie tratat cu maximă seriozitate. Trebuie să trecem peste înfrângerea din cupă, să ne axăm pe campionat, unde să dăm totul. Suntem o echipă nouă, în formare, nu putem să avem alibiuri la fiecare meci, trebuie să ne dăruim 150% ca să venim neînvinși de la Târgoviște” a declarat Schumacher într-o conferință de presă susținută vineri.

Din lotul ”călăreților roșii” va lipsi luni Beni Hanzu. ”Suntem puțini decimați, sunt 2-3 jucători care nu s-au antrenat, Hanzu a făcut apendicită, sper ca restul să fie apți până plecăm în deplasare” a mai spus Schumacher.

Chindia nu are niciun punct după primele două jocuri din Liga 2. CSC Șelimbăr are 3 puncte după ce a disputat un singur meci.

Ultima oră