Copil răpit din Cașolț. Indivizii își căutau de fapt nepotul, dar l-au confundat
foto: arhivă

Doi indivizi au făcut un scandal de zile mari în localitatea Cașolț din județul Sibiu și au răpit un copil… din greșeală. 

Evenimentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi în localitatea sibiană Cașolț. Doi bărbați, în vârstă de 21 și 31 de ani, au plecat de la domiciliul lor din Tălmaciu cu scopul de „a recupera” un minor. „La data de 15 august a.c., în jurul orei 02.00, un bărbat în vârstă de 21 de ani și unul în vârstă de 31 de ani, ambii din Tălmaciu, s-ar fi deplasat din Tălmaciu în localitatea Cașolț cu intenția de a-l lua de la tată, pe nepotul bărbatului de 31 de ani, un copil în vârstă de 2 ani. Tatăl copilului l-ar fi luat pe acesta de la domiciliul mamei, din localitatea Tălmaciu, contrar voinței acesteia, la data de 13 august”, a precizat Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Au răpit alt copil

Indivizii au intrat cu forța într-o locuință unde au presupus că se află minorul de 2 ani, l-au bătut pe proprietarul imobilului și au plecat de mână cu un copil. Abia când au ajuns în casa unei rude din aceeași localitate și-au dat seama că s-a produs o eroare și au răpit alt copil, pe fiul celui pe care l-au bătut, și nu pe nepotul lor. „Ajunși la imobilul unde presupuneau că s-ar afla copilul, cei doi bărbați ar fi distrus ușa de acces în imobil, ar fi pătruns în casă, l-ar fi agresat pe proprietarul imobilului, fratele tatălui copilului și, dintr-o cameră unde se aflau mai mulți minori, copiii proprietarului, l-ar fi luat pe unul dintre aceștia, în vârstă de 3 ani, deplasându-se apoi la imobilul unei rude, în localitatea Cașolț. Aici, cei doi bărbați și-ar fi dat seama că au luat un alt copil și nu pe nepotul căutat”, a adăugat Welter. 

Intervenție în forță 

În jurul orei 03:00, polițiștii și jandarmii au fost alertați cu privire la acest eveniment și au intervenit în forță la Cașolț. În scurt timp, au reușit să îi depisteze pe cei doi indivizi și l-au preluat pe copilul răpit, el fiind înapoi familiei în siguranță. Oamenii legii nu au constatat urme de violență fizică asupra minorului. 

„Ajunși la fața locului, jandarmii au identificat un localnic în vârstă de 35 de ani. Acesta a relatat faptul că ar fi fost agresat de doi bărbați, care ar fi pătruns în casă, fără drept, ulterior luându-l pe unul dintre copiii săi pe care l-ar fi dus într-un alt imobil din localitate. Jandarmii s-au deplasat imediat la locul indicat, unde au identificat doi bărbați în vârstă de 21, respectiv 31 de ani, precum și pe minorul în cauză. Copilul a fost înapoiat familiei, în siguranță, de jandarmii sibieni”, a precizat Floriana Picioiu, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Sibiu.  

Bărbatul în vârstă de 35 de ani, tatăl copilului răpit, a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În același timp, cei doi indivizi au fost conduși de echipajele de jandarmerie și poliție la sediul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, cercetările fiind preluate de polițiștii sibieni.

În cauză, la nivelul Secției de Poliție Rurală Șelimbăr, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, violare de domiciliu, distrugere, respectiv lovire sau alte violențe. În prezent, polițiștii continuă cercetările în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale în consecință.

Ultima oră