guvernul introduce declarația unică digitală și inteligentă din 2025

Guvernul PSD+PNL pregătește modificări importante în domeniul fiscal, anunțând înlocuirea actualei Declarații Unice cu o versiune nouă, Declarația Unică Digitală/Inteligentă. Aceasta va deveni operațională începând cu anul 2025, cu un an de tranziție pentru adaptare.

Noua declarație va fi precompletată cu date extrase automat din sistemele ANAF, cum ar fi e-Factura, e-TVA și e-Transport. Acest lucru va elimina necesitatea estimării veniturilor pentru anul următor, simplificând astfel procesul pentru contribuabili, scrie ziare.com

Ministrul Marcel Boloș a explicat că Declarația Unică Digitală va automatiza multe dintre procedurile actuale, incluzând calcule și precompletări directe în declarație. De asemenea, aceasta va asigura interoperabilitatea cu bazele de date ale ANAF, facilitând corelarea cheltuielilor raportate cu facturile înregistrate în e-Factura.

Începând cu mai 2026, noua Declarație Unică Digitală va fi utilizată și pentru gestionarea creditului fiscal, în special pentru secțiunea de cheltuieli. Boloș a subliniat că această schimbare va îmbunătăți semnificativ procesul de raportare fiscală, oferind contribuabililor o experiență mai simplă și mai eficientă.

Ultima oră