Consiliul Județean Sibiu a primit cinci oferte pentru achiziția echipamentelor de oncologie pentru Spitalul Județean

Consiliul Județean Sibiu a primit cinci oferte pentru achiziționarea de echipamente în cadrul proiectului „Investiții în infrastructura Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu în domeniul oncologiei”, proiect depus spre finanțare din fonduri europene, prin Programul de Sănătate. Valoarea totală a proiectului este de 24.999.842,14 lei cu TVA, iar contribuția Consiliului Județean Sibiu este de 499.996,85 lei reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului.

Achiziția pentru echipamente a fost împărțită în patru loturi:

  • Lotul 1 –  SPECT CT, în valoare de 5.854.000 lei fără TVA, pentru care s-a depus o ofertă
  • Lotul  2 – Sistem robotizat de compunere pentru preparate sterile de medicamente citostatice, în valoare de 4.181.428,56 lei fără TVA: o ofertă
  • Lotul 3 – CT 320 secțiuni, în valoare de 8.210.235 lei fără TVA: o ofertă
  • Lotul 4 – Ecografe: Ecograf fix cu elastograf și Ecograf mobil Doppler color, în valoare de 1.388.234,30 lei fără TVA: două oferte

Aparatura și echipamentele medicale menționate vor asigura un acces facil la diagnostic și evaluare a pacienților cu diferite tipuri de cancer și vor contribui la reducerea dozelor de iradiere a pacienților oncologici care, atunci când sunt monitorizați, efectuează un număr mare de investigații.

Procedura de atribuire a contractului de achiziție publică a fost inițiată sub incidența clauzei suspensive, încheierea contractelor fiind condiționată de obținerea finanțării din fonduri europene.

Ultima oră