Între 29 iulie și 3 august, Parohia Turnișor I din Sibiu a organizat o săptămână dedicată copiilor din parohie, la Biserica parohială „Sf. Nicolae” și în incinta noului Centru Socio-Cultural.
Preoții Mihail Borza și Ciprian Creangă au coordonat evenimentul care a reunit 50 de copii cu vârste între 6 și 14 ani, oferindu-le oportunitatea de a se ruga, cânta și juca împreună, dezvoltând în același timp deprinderi sănătoase de viață și învățând să se prețuiască unii pe alții.
Activitățile din cadrul școlii de vară au fost organizate conform unui program bine stabilit, sub îndrumarea voluntarilor din Organizația Tinerilor Ortodocși din Sibiu, care au demonstrat un înalt profesionalism. Pe lângă aceștia, D-na Raluca-Ștefania Răduca și Dl. Dan Homorozeanu de la Teatrul Gong din Sibiu au adus o notă de veselie prin numere de pantomimă și teatru de păpuși.
În cadrul evenimentului a fost dedicată o seară specială comunității de etnie rromă din Turnișor, colaborând cu părintele Rozmarin Trandafir de la Turda, d-na Luminița Cioabă și dl. Sava Rusalim din Sibiu. Copiii din această comunitate au ascultat Sfânta Evanghelie și pilde creștine în propria limbă și au fost încurajați să-și păstreze identitatea culturală pentru a o transmite viitoarelor generații.
Organizatorii mulțumesc tuturor colaboratorilor, partenerilor, susținătorilor și voluntarilor pentru contribuția lor valoroasă. De asemenea, părinților li se adresează mulțumiri pentru încrederea acordată. Efortul depus în organizarea și mobilizarea resurselor a meritat, având în vedere că copiii sunt viitorul comunității și trebuie să fie încurajați să rămână conectați cu valorile bisericii.
Similare
Ultima oră
- Anunț FRF înainte de meciul Sibiului din Cupă de la Iași. “Este singura soluție” acum 4 ore
- Marea MoșMondeală 2024: Peste 200 de Moși Crăciun au animat centrul Sibiului la un maraton caritabil (foto video) acum 5 ore
- Măldărășanu, probleme de lot. Fotbalistul care ratează meciurile cu Iași și Farul acum 6 ore
- PODCAST AUDIO: Oaza de tradiție și inovație din Copșa Mare – Povestea Giovannei Bassetti acum 8 ore
- Consiliul Județean pregătește un nou regulament pentru finanțarea proiectelor cluburilor sportive publice din Sibiu acum 8 ore