Primarul Gheorghe Roman verifică stadiul investițiilor în desfășurare din Mediaș (video)

În săptămâna 5 – 9 august 2024, primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman, împreună cu reprezentanții constructorilor și echipele de proiecte din cadrul primăriei vor realiza mai multe vizite în teren pentru verificarea investițiilor în desfășurare. 

Luni, 5 august 2024, a avut loc o întâlnire la sediul Centrului Comunitar Medico – Social situat în Corpul R al fostei unități de aviație din municipiul Mediaș. Întâlnirea a avut drept scop prezentarea stadiului actual al lucrărilor, clădirea fiind destinată asigurării de servicii sociale la nivelul comunității marginalizate aflate în risc de sărăcie și excluziune socială. 

În momentul de fața, s-au efectuat lucrări de rezistență și anume, de consolidare a corpului existent și de construcție a corpului nou, lucrări de arhistectură: tencuieli interioare, gleturi, hidro și termo izolații și lucrări de instalații. 

Întâlnirea a continuat în incinta Centrului Multifuncțional Educațional (Corpul E, Aviație) unde s-au executat lucrări de consolidare a structurii de rezistență și șarpantă și au început lucrările de compartimentări interioare, instalații electrice interioare și tencuieli interioare. 

Ultima vizită pe agenda zilei de luni a fost cea din sediul Școlii Gimnaziale nr.4, situată pe strada St. L. Roth nr.21 din municipiul Mediaș. Scopul acestui proiect este realizarea lucrărilor de modernizare/reparații/dotare propuse la această unitate de învățământ de tradiție din localitate, ce vor avea efect pozitiv asupra calității actului didactic, vor conduce deopotrivă la creșterea numărului de elevi școlarizați, la reducerea abandonului școlar, cât și la 

îmbunătățirea condițiilor de învățământ, concomitent cu creșterea gradului de confort și siguranță a elevilor.

„Am ales astăzi, să fac o vizită în teren pentru a vedea la fața locului cum se derulează câteva obiective de investiții din orașul nostru. Au fost prezenți alături de mine cei care răspund de derularea acestor lucrări și anume, reprezentanți ai firmei, dirigintele de șantier, dar și echipa de management care răspunde de derularea investiției. Am spus mereu că educația trebuie să reprezinte pentru orice comunitate locală o prioritate, astfel că, la școala generală nr. 4 avem un exemplu în care vreau să arăt că aceste investiții continuă și în perioada următoare. Sigur că mă nemulțumește stadiul la care suntem în momentul de față vis a vis de implementarea proiectului, dar, în același timp am observat optimism din partea celor care derulează investiția. Iar faptul că ne îndreptăm într-o direcție bună nu poate decât să-mi creeze speranța că până la finalul anului viitor lucrările la școala generală nr. 4 vor fi finalizate“, a declarat primarul municipiului Mediaș, Gheorghe Roman.

Ultima oră