Liber la braconaj în Sibiu. AJVPS a rămas fără activitate, iar directorul spune că ”e o răzbunare!”

Asociația Pescarilor și Vânătorilor din Sibiu a rămas fără activitate din cauza conflictului care mocnește de mai bine de șase ani, după ce asociația a fost împărțită în două tabere. În prezent, sediul AJVPS de pe Constituției are lacătul pe ușă, după ce contractele au fost reziliate de către Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.

AJVPS a rămas fără activitate din cauza conflictelor dintre conducerea asociației cu sediul pe Constituției și tabăra cealaltă, respectiv conducerea biroului din Vasile Aaron. Astfel, pentru moment, Asociația nu mai poate elibera autorizații pentru vânătoare sau pescuit. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a reziliat contractul cu asociația din Sibiu.

„Din păcate, noi nu mai avem activitate. Contractele AJVPS Sibiu au fost reziliate de Minister, din cauza litigiului cu fosta conducere. Zonele de pescuit nu au fost încă atribuite nimănui. Ne judecăm pentru contractul de pescuit și, momentan, Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură consideră că râul Olt, în limitele județului Sibiu, este o zonă necontractată. La vânătoare, majoritatea fondurilor au fost deja licitate de alte asociații”, a spus Stoicescu.

Conducerea AJVPS cu sediul pe Constituției susține că este vorba despre o răzbunare din partea taberei adverse, cei cu biroul în Vasile Aaron. „Niște oameni care și-au permis să facă falsuri au declarat că biroul din Vasile Aaron este sediu ales. Nu se poate să fie sediu ales până nu este scris în document. Instituțiile statului au lucrat cu cei de acolo și am ajuns în situația în care suntem astăzi, să pierdem toate fondurile, să pierdem asociația cu totul. Eu mă chinui să întorc lucrurile și alții se bucură că au reușit să o distrugă”, spune directorul AJVPS Sibiu, Romeo Stoicescu.

Stoicescu explică cum AJVPS Sibiu și-a pierdut activitatea. Chiar și așa, speră ca în toamnă decizia să fie revocată și asociația să revină la normal. „În fosta conducere erau doar vânători și, deoarece au pierdut activitatea de vânătoare, în răzbunare față de pescari au cerut să se rezilieze contractul. Au cerut transferarea contractului de pe AJVPS în nume propriu pentru că și-au înființat o asociație a lor și, dacă nu se poate transfera, să fie reziliat contractul pentru că AJVPS, pe care ei considerau că o conduc, este în imposibilitatea de a respecta contractul. Atunci Ministerul a reziliat contractul la cerere.

Directorul AJVPS Sibiu a mai spus că o altă problemă este reprezentată de faptul că lipsa activității asociației duce la multe activități de braconaj deoarece nu mai este un personal desemnat care să supravegheze apele din județ.

Citește și: Probleme la AJVPS Sibiu – Au rămas fără licență de vânătoare din cauza depășirii cotelor – Prejudiciu de sute de mii de euro

Ultima oră